Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,034 miliarde de lei de la bănci prin obligațiuni și certificate de trezorerie

FINANȚE. Ministerul Finanțelor (MF) a realizat joi un împrumut de 1,034 miliarde de lei de la bănci, prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni de stat și a unei emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

În cadrul emisiunii de obligațiuni, Ministerul Finanțelor a împrumutat 458,7 milioane de lei, cu o maturitate reziduală de 110 luni și un randament mediu anual de 6,72%. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, însă băncile au subscris 573,7 milioane de lei. Pentru vineri este planificată o licitație suplimentară, prin care statul intenționează să atragă încă 60 de milioane de lei, la același randament stabilit joi.

În paralel, MF a împrumutat 575,4 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, având maturitatea de 12 luni și un randament mediu de 5,77% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 843,2 milioane de lei.

Pentru luna septembrie 2024, Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare totală de 5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 675 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni. Această sumă totală de 5,675 miliarde de lei este cu 25 milioane de lei mai mică decât suma programată în luna august 2024, de 5,7 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare