Ministrul Agriculturii cere ANAF-ului să verifice de ce prețul cartofilor crește atât de mult

PREȚURI. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat joi că a solicitat oficial Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să efectueze verificări cu privire la diferența uriașă de preț între cartofii produși în ferme și cei din magazine. Potrivit datelor, deși un kilogram de cartofi pleacă din plantație cu doar 0,5 lei, în magazine se vând cu peste 2 lei, deși adaosul comercial este plafonat.

„Am vorbit cu ANAF și vom face verificări, pentru că nu este normal ca un kilogram de cartofi scos din pământ cu 0,5 lei să ajungă în magazine cu 2 lei sau mai mult”, a spus ministrul fermierilor. În același timp, el a reamintit că legumele sunt subvenționate cu 1.600 de euro pe hectare de la Uniunea Europeană, iar agricultorii trebuie să depună toate documentele corecte pentru a primi banii.

De asemenea, oficialul a anunțat că, în Lungulețu, va fi înființat un centru de colectare gestionat de cooperativele locale, prin care legumele și cartofii din zonă vor putea fi comercializați direct în retail. La nivel național, plafonarea adaosului comercial aplicată la produse alimentare de bază s-a prelungit până la 30 septembrie 2025, acoperind o gamă largă de alimente precum pâine, lapte, carne, legume, fructe, zahăr sau ulei, în încercarea de a tempera creșterea prețurilor și de a proteja consumatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare