Ministrul Educației: Evaluarea Națională ar putea fi modificată. Sunt analizate noi scenarii pentru examenul de clasa a VIII-a

EDUCAȚIE. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar putea suferi modificări în perioada următoare, în cadrul unor scenarii aflate în analiză la nivelul ministerului. Printre direcțiile discutate se numără introducerea unor noi discipline în cadrul examenului sau o formulă de calcul a admiterii la liceu care să includă și mediile obținute în clasele a VII-a și a VIII-a.

Oficialul a explicat că obiectivul principal al reformei este conturarea unui profil mai complet al elevului și reducerea diferențelor dintre notele obținute la clasă și cele de la examenele naționale. În acest context, se are în vedere standardizarea evaluării la nivel național, astfel încât notele să reflecte criterii unitare indiferent de școală sau zonă.

„Este nevoie să vedem nivelul la care se află elevii într-un mod standardizat, pentru că există diferențe mari între mediile de la clasă și rezultatele de la evaluările naționale”, a declarat ministrul Educației.

Acesta a subliniat că, în viitor, admiterea la liceu ar putea lua în calcul mai mulți indicatori, nu doar rezultatul de la Evaluarea Națională, ci și performanțele școlare din anii anteriori, precum și rezultate la mai multe discipline.

În același timp, ministrul a transmis un mesaj elevilor și părinților implicați în actuala sesiune a evaluărilor naționale, îndemnând la studiu și susținere din partea familiei și a cadrelor didactice. El a mulțumit profesorilor pentru implicarea din această perioadă și pentru buna desfășurare a examenelor și simulărilor.

Propunerile privind modificarea examenului se află în stadiul de analiză, urmând ca eventualele decizii să fie adoptate ulterior, în funcție de concluziile experților din domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare