Mit sau realitate? 7 remedii contra țânțarilor, functioneaza sau nu?

SFATURI UTILE. Există o ființă care reușește întotdeauna să strice serile de vară tântarul. Chiar și atunci când nu poartă boli, mâncărimea cauzată de acesta este foarte neplăcută. Ce remedii contra țânțarilor putem folosi cu succes?
Cu totii ştim persoane care sunt asaltate de tânțari şi persoane care nu se aleg cu nicio muşcătură. Asta pentru că țânțarii folosesc simțul mirosului pentru a-şi alege „prada”, iar unii oameni miros mai bine pentru ei.
Putem schimba felul în care mirosim folosind parfum, săpun, alimentația şi aşa mai departe, dar care dintre aceste remedii contra țânțarilor functionează cu adevărat?
Remedii contra țânțarilor:
1. Săpunul
După cum știm cu toții, săpunurile afectează felul în care mirosim, dar oameni care folosesc același săpun pot ajunge să miroasă diferit. Un studiu publicat anul acesta a constatat că, pentru unii oameni, spălatul cu săpunuri Dove şi Simple Truth îi face mai atrăgători pentru țânțari, în timp ce spălatul cu săpunul Native respinge aceşti musafiri nedoriți.
Pentru alți oameni, niciunul dintre săpunuri nu influențează gradul de atracție avut asupra țânțarilor.
2. Bananele
Ati putea să înlocuiți bananele cu struguri în această vară pentru a evita muşcăturile de țânțari. Un studiu american a constatat că tântarii au fost mai atraşi de mirosul mâinilor unor oameni după ce aceștia au mânca banană.
Însă acest model nu este valabil pentru toate fructele. Aceleaşi metode fost repetate folosind struguri și nu a existat nicio schimbare în atrage tântarilor
3. Berea
Un studiu din 2010 a măsurat cât de mult au fost atrași țânțarii de oameni înainte şi după ce aceștia din urmă au băut fie bere, fie apă. După ce au E bere, mirosul corporal al voluntarilor era mai atrăgător pentru țântari.
Dar nu a existat nicio schimbare în atragerea țânțarilor la voluntarii care
băut apă, menționează IFLScience.
4. Deodorantul
Un studiu din Scientific Reports a constatat că un compus din deodorante (tetradecanoat de izopropil) a respins țânțarii, împiedicându-i să aterizeze pe suprafața acoperită cu deodorant. A fost înregistrată o scădere cu 56% a numărului de aterizări de țânțari. Acest lucru ar putea duce la mai putine ciupituri.
Este şi mai important să vă amintiți să folosiți deodorant atunci când faceti miscare, deoarece un studiu din Nature a constatat că țânțarii sunt mai atraşi de persoanele transpirate.
5. Usturoi și vitamina B
Multi oameni mănâncă usturoi și iau suplimente de vitamina B ca remedii contra tânțarilor. Într-un studiu din 2005, participanții au fost expusi la țânțari după ce au consumat usturoi sau un placebo. A fost înregistrat numărul de înțepături de țânțari, alături de alte măsurători, iar rezultatele nu au oferit nicio dovadă că usturoiul respinge tântarii.
In mod similar, un alt studiu din 2005 a constatat că nu există niciun efect al luării suplimentelor de vitamina B asupra atractivității mirosului pielii pentru țânțari.
6. Substanțele care resping tântarii pe bază de DEET
DEET (Dietiltoluamidă) este o substanță chimică care se găsește în multe produse anti-țânțari şi poate fi folosită direct pe piele.
Nu miroase prea bine (nici pentru noi și nici pentru țânțari) și se poate simți puțin uleioasă, dar repelenții care conțin DEET oferă cea mai lungă protective împotriva înțepăturilor de țânțari, în comparație cu alte substante.
7. Tratarea hainelor cu insecticid
Dacă nu vă place ideea de a pune repelent direct pe piele, puteți pulveriza insecticid pe haine. Aceasta este o modalitate eficientă de a face ca tântarii să nu muşte pielea acoperită de îmbrăcămintea tratată și este o tehnică folosită de armată. Țânțarii mușcă adesea prin hainele netratate, așa că merită efortul.
Ati încercat toate aceste lucruri şi încă sunteți muşcat? Asta s-ar putea întâmpla pentru că și genetica influențează felul în care mirosim și , prin urmare, cât de “atrăgători” suntem pentru țânțari!




