Moaștele Sfintei Împărătese Elena ajung miercuri în România și vor fi depuse temporar la Catedrala Patriarhală

SĂRBĂTOARE. Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse din Veneția în România, într-un pelerinaj care se va desfășura între 1 și 8 mai. În prima zi, moaștele vor fi depuse pentru câteva ore spre închinare în Baldachinul Sfinților din apropierea Catedralei Patriarhale din București, urmând să ajungă apoi la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman.
Evenimentul are loc într-un an aniversar pentru Biserica Ortodoxă Română: se împlinesc 140 de ani de la obținerea Autocefaliei, 100 de ani de la ridicarea la rang de Patriarhie și 1.700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325).
„Este o bucurie și o binecuvântare deosebită să avem în acest an sfântul trup al Împărătesei Elena, într-un pelerinaj organizat în contextul Duminicii Femeilor Mironosițe, sărbătoare deosebit de importantă pentru Mănăstirea Pantocrator, aflată sub ocrotirea Sfintei Maria Magdalena”, a declarat pentru AGERPRES vicarul administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, Serafim Baciu.
Sfânta Elena a fost inițial înmormântată la Roma, dar moaștele ei au fost transferate ulterior la Constantinopol. În anul 1211, în timpul unei cruciade, acestea au fost aduse în Veneția, unde au rămas până astăzi. Abia în 2017 au fost scoase pentru prima oară în pelerinaj, în Grecia. România devine astfel a doua țară ortodoxă care găzduiește moaștele Sfintei Elena după mutarea lor în Apus.
Programul evenimentului liturgic la Catedrala Patriarhală (1 mai 2025):
- 14:00 – sosirea delegației cu racla ce adăpostește trupul Sfintei Împărătese Elena;
- 14:30–15:00 – deplasarea către Catedrala Patriarhală;
- 15:00 – întâmpinarea oficială a delegației la Catedrală;
- 15:10–15:30 – slujbă religioasă în Catedrala Patriarhală;
- 15:30–18:00 – așezarea spre închinare a moaștelor în Baldachinul Sfinților;
- 18:00 – plecarea spre Mănăstirea Pantocrator (Drăgănești-Vlașca, jud. Teleorman).
Moaștele vor fi întâmpinate la mănăstire de Episcopul Alexandriei și Teleormanului, PS Galaction, și vor rămâne aici până pe 8 mai. Mănăstirea va fi deschisă permanent pentru credincioșii veniți în pelerinaj.
Evenimentul face parte dintr-un proiect amplu de valorificare spirituală și religioasă a acestui an comemorativ, fiind organizat cu sprijinul Patriarhiei Române și al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.
Sfânta Elena (cca. 250–330 d.Hr.) este cunoscută pentru evlavia și implicarea ei în descoperirea locurilor sfinte. Prin strădania sa a fost identificat locul Golgotei, iar lemnul Sfintei Cruci a fost scos la lumină. A ridicat lăcașuri de cult la Ierusalim și în alte zone ale Imperiului Roman, contribuind semnificativ la răspândirea creștinismului.
Pentru aceste merite, ea și fiul său, Împăratul Constantin cel Mare, au fost trecuți în rândul sfinților și sunt prăznuiți pe 21 mai în Biserica Ortodoxă Română și în cea Greco-Catolică, iar în ritul romano-catolic la data de 18 august.