Moșii de iarnă, pe 22 februarie 2025 – Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Morților

RELIGIE. Sâmbătă, 22 februarie 2025, credincioșii ortodocși prăznuiesc Moșii de Iarnă, cunoscuți și sub numele de Sâmbăta Morților sau Sâmbăta celor Adormiți. Această zi este dedicată pomenirii sufletelor celor trecuți la cele veșnice și marchează începutul ciclului de sâmbete ale morților, care continuă până în Săptămâna Mare.

Credincioșii care fac pomeniri merg dimineața la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, urmată de slujba parastasului. După aceasta, mulți aleg să meargă la cimitir pentru a aprinde lumânări la mormintele celor dragi.

Moșii de Iarnă nu au o dată fixă, ci sunt stabiliți în funcție de perioada Paștelui din acel an. Această tradiție reprezintă un gest de respect față de strămoși și înaintași, iar ofrandele aduse la biserică sunt sfințite și împărțite pentru sufletele celor adormiți.

Tradiția spune că, în această zi, se oferă de pomană preparate precum:
• colivă și colaci, simboluri ale vieții veșnice,
• piftie, carne, sarmale și alte bucate tradiționale,
• fructe și dulciuri.

Deși în prezent aceste ofrande s-au diversificat, ele trebuie să fie însoțite de lumânări aprinse și de un pomelnic cu numele celor pomeniți.

Se spune că:

• nu este bine să se lucreze în această zi, mai ales pentru femei, altfel „vor tremura ca piftia”,
• cei decedați de mai puțin de un an trebuie pomeniți separat de cei trecuți la Domnul cu mai mult timp în urmă,
• sufletele celor adormiți vin pe pământ și așteaptă să primească ofrandele.

Sâmbăta Morților este un moment de reculegere, rugăciune și comuniune cu cei plecați dintre noi, fiind o tradiție profundă păstrată de generații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare