Moskvich-400: primul pas al URSS spre ”automobilul pentru popor”
RETRO AUTO. Primul autoturism Moskvici, cunoscut sub denumirea Moskvich-400, a fost lansat oficial în 1946 și reprezintă unul dintre cele mai emblematice începuturi ale industriei auto sovietice postbelice. Povestea acestui model este strâns legată de evenimentele de după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Uniunea Sovietică a obținut licența și echipamentele pentru fabricarea modelului Opel Kadett K38, ca parte a reparațiilor de război. Astfel, primul Moskvici a fost practic o replică fidelă a acestui model german, adaptată nevoilor și posibilităților industriei sovietice de la acea vreme.
Producția Moskvich-400 a început în 1946 la uzina MZMA (Moscovski Zavod Malolitrazhnih Avtomobilei), inițial sub supravegherea strictă a autorităților sovietice care urmăreau dezvoltarea unui automobil de clasă mică, accesibil pentru populație. Automobilul a fost conceput pentru a fi simplu, robust și ușor de întreținut în condițiile dificile ale drumurilor sovietice.
Sub capotă, Moskvich-400 era echipat cu un motor pe benzină, în patru cilindri, cu o capacitate de 1.074 cmc, capabil să dezvolte o putere modestă de aproximativ 23 de cai putere. Motorul era amplasat în față și alimenta roțile din spate printr-o cutie de viteze manuală cu trei trepte. Viteza maximă atinsă de acest automobil era de circa 90 km/h, o valoare decentă pentru acea perioadă, mai ales într-un context în care drumurile și infrastructura erau precare.
Caroseria modelului era de tip berlină, cu patru uși, realizată din oțel presat, cu linii rotunjite și un aspect ușor retro, înrudit cu designul prebelic european. Silueta amintea de un Opel, dar detaliile precum grila frontală simplificată și elementele decorative tipic sovietice îi confereau o identitate distinctă. Dimensiunile reduse și greutatea scăzută îl făceau potrivit pentru transport urban, dar și pentru drumurile de țară.
Interiorul era foarte simplu și auster, conform filozofiei vremii. Scaunele erau acoperite cu materiale textile modeste, bordul era minimalist, cu doar câteva instrumente de bază: un vitezometru, indicator de combustibil și câteva comutatoare. Volanul era mare, cu un singur braț transversal, iar lipsa unor dotări moderne precum sistem de încălzire sau degivrare era compensată de ușurința în utilizare și întreținere.
Între 1946 și 1954, s-au produs aproximativ 216.000 de unități Moskvich-400, ceea ce a transformat acest model într-un simbol al motorizării sovietice timpurii. A fost disponibil și în versiuni utilitare, precum furgonul Moskvich-400-422, adaptat pentru transport de marfă, o versiune foarte apreciată de serviciile poștale și micii comercianți din URSS.
