Mureșul, în Top 10 național după numărul de turiști sosiți în 2023

TURISM. Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, județul Mureș se află pe locul 10 pe țară într-un clasament al sosirii turiștilor în structurile de primire turistică, inclusiv camere și apartamente, pe anul 2023.

Anul trecut, în județul Mureș au fost înregistrate un total de 473.350 de sosiri în unitățile de cazare și un total de 910.465 de înnoptări. Din totalul turiștilor sosiți, 413.866 au fost români și 59.484 au fost străini.

Pe primul loc al clasamentului se află Bucureștiul, cu 1.829.015 de sosiri înregistrate, urmat de Constanța, Brașov, Cluj, Prahova, Sibiu, Bihor, Suceava și Vâlcea. Pe ultimele trei locuri se clasează Giurgiu, Călărași și Teleorman.

Durata medie a șederii în anul 2023 a fost de 2,1 zile, atât la turiștii români, cât și la cei străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în anul 2023 a fost de 30,7% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în creștere cu 1,3 puncte procentuale față de anul 2022.

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică au provenit din Germania (218.300 persoane), Italia (186.700 persoane) și Israel (150.500 persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2023 de 14,78 milioane persoane, în creștere cu 16,4% față de anul 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare