Nadia Comăneci îi oferă Sabrinei Voinea medalia sa de bronz de la Montreal, după decizia TAS: “Aș fi fost fericită să văd trei fete acolo
JOCURILE OLIMPICE. Nadia Comăneci a declarat, după decizia TAS de a-i acorda Anei Maria Bărbosu medalia de bronz la sol de la Jocurile Olimpice, că și-ar fi dorit să vadă trei fete pe treapta a treia a podiumului: Bărbosu, Sabrina Voinea și Jordan Chiles. Comăneci a anunțat că îi va oferi Sabrinei Voinea medalia pe care a câștigat-o în 1976, tot la sol, la JO de la Montreal.
„Mă bucur foarte mult pentru România. Este o medalie mult așteptată după atâția ani. Aș fi fost fericită să văd trei fete acolo, cu trei medalii, pentru că toate au muncit din greu. Mai ales în contextul actual, în care protejarea sănătății mintale este importantă, cred că este bine să încurajăm și să sprijinim acești copii. Eu îi dau Sabrinei medalia mea de bronz de la Montreal. Sunt foarte bucuroasă pentru România și pentru Ana. O felicit pe Sabrina pentru exercițiul fenomenal pe care l-a realizat și mă bucur pentru participarea lor și în echipă, pentru că au făcut istorie. În același timp, o felicit și pe Jordan pentru că nu este vina ei în această situație”, a spus Nadia Comăneci.
Comăneci a subliniat că, din punctul ei de vedere, toate fetele sunt campioane. „Probabil se va face o reformă în urma celor întâmplate, astfel încât fiecare să fie mult mai atent la următoarele competiții. Este important ca sportivii să nu ajungă într-o situație de acest gen. Nu este nevoie să arătăm cu degetul în niciun sens; nimeni nu este perfect. Toți facem greșeli și ideea este să învățăm din ele și să navigăm astfel încât sportul să fie mai bun în viitor”, a adăugat ea.
Federația Internațională de Gimnastică a confirmat sâmbătă seară că Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz în concursul de sol, ca urmare a deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS. TAS a admis doar contestația Anei Maria Bărbosu și nu pe cea a Sabrinei Voinea.
Clasamentul primelor cinci locuri, după decizia de sâmbătă, este următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 și 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (nota dinaintea contestației admise de arbitre).