Nagasaki nu trebuia să fie a doua țintă a bombei atomice. Cum au decis norii de deasupra Kokurei soarta unui alt oraș
ISTORIE. La 9 august 1945, Nagasaki nu era ținta principală a celei de-a doua bombe atomice lansate de Statele Unite asupra Japoniei. Obiectivul inițial era orașul Kokura, unde se afla unul dintre cele mai importante arsenale ale armatei japoneze.
Nagasaki era doar varianta de rezervă.
Această diferență, aparent tehnică, avea să decidă soarta a zeci de mii de oameni. În dimineața acelei zile, bombardierul B-29 „Bockscar” a decolat de pe insula Tinian având la bord bomba cu plutoniu „Fat Man”, cu o putere estimată la 21 de kilotone.
Bomba era mai puternică decât „Little Boy”, arma cu uraniu care distrusese Hiroshima cu trei zile înainte.
Misiunea era condusă de maiorul Charles Sweeney. Ordinul prevedea lansarea vizuală asupra țintei principale, Kokura. Dacă bombardierul nu putea identifica ținta, echipajul trebuia să se îndrepte către Nagasaki.
Când avionul a ajuns deasupra Kokurei, orașul era acoperit de fum, ceață și nori. Echipajul a făcut trei treceri deasupra zonei, însă bombardierul nu a reușit să identifice vizual punctul de ochire. În același timp, situația combustibilului devenea critică, deoarece una dintre pompele de transfer nu funcționa și o parte din rezerva de combustibil nu putea fi utilizată.
Sweeney a decis să se îndrepte spre ținta secundară: Nagasaki.
Nici acolo condițiile nu erau favorabile. Norii acopereau o mare parte din oraș, iar echipajul mai avea combustibil pentru o singură trecere înainte de a încerca să ajungă la Okinawa. În ultimele momente ale apropierii, bombardierul Kermit Beahan a observat o breșă în nori și a identificat reperele zonei industriale.
La ora 11:02, bomba „Fat Man” a explodat la aproximativ 503 metri deasupra văii Urakami, în nordul orașului Nagasaki.
Explozia nu a avut loc exact deasupra centrului orașului. Relieful văii și dealurile din jur au redus parțial aria distrugerii, însă efectul a rămas devastator. Mii de clădiri au fost distruse, incendiile s-au întins rapid, iar populația a fost lovită de unda de șoc, radiație termică și radiații nucleare.
Estimările diferă în funcție de perioada luată în calcul, însă până la sfârșitul anului 1945 muriseră aproximativ 70.000-74.000 de oameni. Mii de supraviețuitori au continuat apoi să sufere ani și decenii din cauza arsurilor, traumelor și bolilor asociate expunerii la radiații.
Valea Urakami avea o semnificație aparte. Acolo se afla una dintre cele mai vechi și mari comunități catolice din Japonia. Creștinismul fusese introdus în Japonia în secolul al XVI-lea, dar credincioșii japonezi trecuseră apoi prin secole de persecuții.
În zona Urakami se aflau și școala catolică de fete Junshin, precum și catedrala Urakami, unul dintre simbolurile comunității. Elevele mai mari de la Junshin erau mobilizate pentru munca din industria de război, iar multe dintre ele se aflau în apropierea fabricilor Mitsubishi în momentul exploziei.
Numeroase eleve, profesori și călugărițe au murit. Comunitatea catolică din Nagasaki a pierdut aproximativ 40% dintre cei circa 20.000 de membri ai săi până la sfârșitul anului 1945. Catedrala Urakami, situată aproape de hipocentru, a fost distrusă.
Povestea Nagasakiului nu este doar istoria unei operațiuni militare. Este și povestea unor oameni care nu știau, în dimineața de 9 august 1945, că norii de deasupra altui oraș le vor schimba definitiv destinul.
Kokura a rămas în picioare. Nagasaki, ținta de rezervă, a intrat în istorie ca locul celui de-al doilea și, până astăzi, ultim atac nuclear folosit într-un război.
