Ne lucrăm corpul. Dar caracterul când?

LIFE. Suntem tot mai preocupați de ceea ce mâncăm, de felul în care arătăm, de kilogramele pierdute și de mușchii conturați. Dar câtă atenție acordăm vorbelor pe care le rostim și felului în care îi tratăm pe cei din jur?
Ne verificăm în oglindă, ne cântărim, citim etichetele alimentelor și căutăm metode să fim într-o formă mai bună. Ne bucurăm când hainele ne vin mai bine, când se văd rezultatele efortului, când cineva ne spune că arătăm bine. Și este firesc. Să avem grijă de corpul nostru înseamnă să respectăm viața pe care o avem.
Doar că respectul acesta ar trebui să se vadă și în felul în care ne purtăm cu alte vieți.
Putem fi foarte atenți să nu consumăm ceva care ne face rău și, în aceeași zi, să rostim fără ezitare ceva care îl rănește pe altul. Ne ferim de alimente nepotrivite, dar ne permitem răutăți gratuite. Ne calculăm porțiile, însă nu ne măsurăm vorbele. Avem răbdare să așteptăm luni întregi rezultatele unui antrenament, dar nu avem răbdare să ascultăm până la capăt un om care încearcă să ne spună ce îl doare.
Uneori, ajungem să confundăm mulțumirea față de propriul aspect cu mulțumirea față de propria persoană. Pentru că arătăm mai bine, presupunem că suntem mai bine în toate privințele. O fotografie reușită poate ascunde însă un comportament de care n-am avea motive să fim mândri.
Caracterul se vede în momente pentru care rareori există fotografii. Când cineva greșește și avem puterea să îl umilim sau să îl ajutăm. Când suntem nervoși și trebuie să alegem dacă ne descărcăm pe primul om care ne iese în cale. Când vorbim cu cineva de la care nu avem nimic de câștigat. Când putem răspândi o bârfă, dar alegem să o oprim la noi.
Acolo se vede ce am lucrat cu adevărat în noi.
Spunem adesea: „Așa sunt eu, mai direct”. Dar sinceritatea nu ne scutește de responsabilitatea pentru felul în care o folosim. Poți spune un adevăr fără să îl transformi într-o pedeapsă. Poți refuza fără să disprețuiești. Poți avea dreptate fără să îl faci pe celălalt să se simtă lipsit de valoare. Iar dacă ai rănit, poți recunoaște asta fără să adaugi imediat un „dar” care să anuleze scuzele.
Nimeni nu ne cere să fim mereu calmi, să nu ne supărăm sau să acceptăm orice. Avem dreptul la limite, la nemulțumiri și la răspunsuri ferme. Însă între fermitate și cruzime există o alegere pe care o facem noi. Faptul că am avut o zi grea poate explica o ieșire. Nu ne absolvă de obligația de a o îndrepta.
Poate că ar merita să ne privim și comportamentul cu atenția cu care ne privim corpul. Să ne întrebăm, la sfârșitul unei zile, nu doar ce am mâncat și cât ne-am mișcat, ci și cum am vorbit. Pe cine am ascultat? Pe cine am nedreptățit? Am ridicat tonul pentru că era necesar sau pentru că știam că persoana din fața noastră nu se va apăra? Ne-am ținut promisiunea? Am avut curajul să ne cerem iertare?
Răspunsurile nu vor fi întotdeauna comode. Tocmai de aceea pot fi folositoare. O greșeală recunoscută ne dă ceva concret de schimbat. Una justificată la nesfârșit devine un obicei pe care ceilalți sunt obligați să îl suporte.
Și caracterul se formează prin exercițiu. Printr-o replică pe care alegem să nu o aruncăm. Printr-un minut în care ascultăm în loc să întrerupem. Printr-o promisiune respectată chiar și atunci când nu ne mai convine. Printr-o scuză spusă la timp și urmată de un comportament mai bun.
Să continuăm să avem grijă de sănătatea noastră, să facem mișcare și să ne bucurăm de felul în care arătăm. Dar să facem loc, în preocupările acestea, și omului care suntem atunci când nu ne privește nimeni.
Oamenii apropiați trăiesc alături de comportamentul nostru, nu de fotografia noastră cea mai reușită. Iar felul în care se simt lângă noi merită cel puțin la fel de multă grijă ca felul în care arătăm.
Și nu uita: anii vor trece, iar îmbătrânirea este o parte inevitabilă a vieții. Mușchii își vor pierde din contur, iar dietele și exercițiile tale vor fi uitate. Dar oamenii își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă, dacă le-ai fost alături când le-a fost greu și dacă vorbele tale i-au rănit sau i-au încurajat.
Pentru că, în amintirea celor care te-au cunoscut, va rămâne mai ales ce fel de om ai fost.




