Nietzsche: un ghid despre cele mai faimoase lucrări și idei ale sale – 1. Bun și rău, bine și diabolic
FILOZOFIE. Filosofia lui Nietzsche este o rețea de idei recurente și respingeri radicale. Acest articol prezintă unele dintre cele mai faimoase idei ale lui Nietzsche și dezvăluie relația complexă dintre ele.
Una dintre cele mai renumite figuri ale filozofiei, filosofia sinuoasă și profund neconvențională a lui Friedrich Nietzsche a fost în mare parte ignorată și respinsă în deceniile care au urmat morții sale. Nietzsche s-a luptat cu furie împotriva a ceea ce el percepea drept restricții otrăvitoare ale moralei creștine moderne, căutând să ridice în locul lor o etică a jubilarii estetice. Deși scrierea lui Nietzsche este extrem de largă și variază într-un număr mare de discipline filozofice, o serie de idei centrale revin în multe dintre cărțile sale. Aceste idei, care apar adesea într-o varietate de contexte, sunt legate complex una în alta și merită analizate și explicate.
Bine și rău, bine și diabolic
În lucrarea sa despre genealogia moralității, Nietzsche încearcă să descopere de unde provin ideile moderne despre moralitate și ce impune de fapt vocabularul moralității creștine convenționale. Procedând astfel, Nietzsche face o distincție între două opoziții diferite prin care putem privi lumea: „bine și rău” și „bine și diabolic”. Deși cele două sună mai mult sau mai puțin interschimbabile la început, Nietzsche folosește aceste perechi ca o lentilă prin care să critice originile moralității creștine. Ca și în mare parte din filosofia lui Nietzsche, aceste două părți (bun și rău și bine și diabolic) sunt asociate cu o constelație de alte opoziții. „Bun și rău” sunt evaluările stăpânului, aristocratului și celor puternici, în timp ce „binele și diabolic” reflectă moralitatea sclavului, a resentimentelor și a celor slabi.
Pentru Nietzsche, „binele și răul” reflectă judecățile unui individ stăpân de sine. Pentru maestru, un lucru este bun dacă este propice pentru înflorirea acelei persoane și pentru creșterea puterii sale. Astfel, victoria în luptă este „bună”, în măsura în care își zidește puterea, dar sărbătorile bogate și compania plăcută sunt și ele bune, la fel ca și arta. Pentru maestru, ceea ce este „rău” este pur și simplu tot ceea ce dăunează plăcerii, înfloririi și puterii de auto-direcționare. A acționa rău, din această perspectivă, înseamnă a face ceva neînțelept sau contraproductiv, dar „diabolic” nu este izvorul vinovăției.
