Noi măsuri sociale și investiții majore în infrastructură și mobilitate adoptate de Consiliul Local Târgu Mureș

ADMINISTRAȚIE. Consiliul Local Târgu Mureș a adoptat în ședința de joi, 28 mai 2026, mai multe hotărâri importante pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului și sprijinirea comunității locale.
Crește sprijinul financiar pentru nou-născuți
Consiliul Local a aprobat majorarea sprijinului financiar acordat pentru nou-născuții din Târgu Mureș de la 1.000 lei la 1.500 lei, sub formă de tichete pe suport electronic.
Sprijinul va putea fi utilizat pentru achiziționarea de produse necesare îngrijirii copilului: alimente, scutece, îmbrăcăminte, produse de igienă, aparatură pentru monitorizarea sănătății, pătuțuri, cărucioare și alte articole esențiale.
Măsura are caracter social și urmărește sprijinirea familiilor tinere și încurajarea natalității în municipiu.
Sprijin pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat
A fost aprobată acordarea unei compensații financiare de până la 1.000 lei pentru plata impozitului pe locuință, teren și autoturism pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate sau reprezentanții legali ai acestora.
Compensația se acordă anual, în baza unei cereri și a documentelor justificative, din bugetul local al Municipiului Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială.
Actele administrative adoptate de Consiliul Local intră în vigoare și produc efecte juridice după îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.
Credit de 88 milioane lei pentru investiții strategice
Consiliul Local a aprobat inițierea procedurilor pentru contractarea și garantarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 88.000.000 lei, cu o maturitate de până la 15 ani.
Fondurile vor fi utilizate pentru realizarea unor obiective de investiții de interes public local, respectiv:
- Construire parking subteran în zona fostului Hotel Parc;
- Reamenajare Piața Bolyai;
- Construirea unei parcare supraterană P+4, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr.195;
- Construire pod peste râul Mureș;
- Execuție prelungire str. Gh. Marinescu până la str. Stejarului.
Este un pas necesar pentru ca proiectele importante ale orașului să poată continua și să avem resursele necesare pentru realizarea lor.
Pod nou peste râul Mureș, prin Programul „Anghel Saligny”
Consiliul Local a aprobat documentația tehnico-economică și actualizarea indicatorilor pentru obiectivul de investiții „Construire pod peste râul Mureș”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Totodată, s-a aprobat alocarea din bugetul local a sumei de peste 8,2 milioane lei pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului.




