Noutate pentru bucureșteni chiar înainte de Crăciun

FASHION. PRIMARK, retailerul de modă internațională, urmează să deschidă primul magazin în România, la București, luna viitoare.

Noul magazin, situat în Centrul Comercial ParkLake din București, este programat să primească primii clienți pe 15 decembrie.
„Această deschidere marchează o etapă importantă pentru Primark, deoarece retailerul intră pe cea de-a 15-a piață, continuând planurile sale ambițioase de expansiune în Europa Centrală de Est, unde România se va alătura celorlalte piețe cheie din Polonia, Republica Cehă și Slovenia”, se arată în comunicatul de presă.

„Avem planuri de creștere ambițioase în Europa Centrală de Est, iar anunțul deschiderii este primul nostru pas în România – cu mai multe de urmat. Magazinul este aproape gata și suntem foarte încântați să ne deschidem porțile luna viitoare și să ne cunoaștem noii clienți din România”, a declarat Maciej Podwojski, Directorul de vânzări Primark pentru Europa Centrală de Est.

Noul magazin Primark București ParkLake se va întinde pe o suprafață de 3.735 mp, pe două etaje. De asemenea, va crea 290 de locuri de muncă, cu posturi cu normă parțială și cu normă întreagă încă deschise, inclusiv posturi de asistent de retail și de conducere Primark.
Retailerul plănuiește să deschidă un al doilea magazin în capitala României, în Centrul Comercial AFI Cotroceni, în 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare