NU ASCULTA! NU ASCULTA! NU ASCULTA!

MOTIVAȚIONAL. Sunt oameni care, atunci când te întâlnesc, în loc să se bucure că te văd, găsesc imediat ceva de spus despre tine. Că ai îmbătrânit, că te-ai îngrășat, că ai slăbit, că pari obosit sau că nu mai ești omul pe care îl știau. Uneori, câteva cuvinte rostite fără prea multă grijă pot strica o zi întreagă, mai ales atunci când vin într-un moment în care viața oricum nu este prea blândă cu tine.
NU ASCULTA!
Când cineva îți spune că nu mai arăți la fel de bine ca înainte, că acum două luni erai mai vesel, mai frumos sau mai plin de viață, nu asculta! Când te întreabă de ce ești atât de supărat, de ce ai îmbătrânit sau de ce nu mai zâmbești ca altădată, nu lăsa cuvintele lui să-ți apese și mai tare sufletul. Oamenii văd ceea ce se află în fața lor, dar foarte puțini știu ce se ascunde în spatele unui chip obosit.
Nu știu câte nopți ai dormit prost, câte griji ai dus singur, câte probleme ai rezolvat fără să ceri ajutor și de câte ori ai zâmbit doar pentru a nu-i întrista pe cei din jur. Nu știu prin ce ai trecut ca să ajungi până astăzi și, poate, nici nu trebuie să știe. Dar faptul că nu cunosc povestea ta nu le dă dreptul să te judece după câteva schimbări pe care le observă la exterior.
Adu-ți aminte de ceva! Când erai bine, mulți dintre cei care astăzi îți observă fiecare schimbare nici măcar nu te vedeau. Când erai fericit, nu te întrebau de ce zâmbești, iar când erai puternic, nu se interesau cât de greu îți este. Când aveai bani, nu se grăbeau să-ți dea sfaturi. Dimpotrivă, te ascultau, pentru că atunci, poate, aveau nevoie de tine. Iar acum, când viața te-a obosit puțin, când ai mai multe griji decât bucurii sau când nu mai ai puterea să fii omul vesel de altădată, unii dintre ei se simt îndreptățiți să-ți spună ce nu mai este bine la tine.
Dar cine a hotărât că trebuie să fii mereu la fel? Cine a spus că un om nu are voie să obosească, să îmbătrânească, să treacă prin necazuri sau să aibă zile în care pur și simplu nu-i vine să zâmbească? Viața nu este o fotografie în care trebuie să arătăm mereu perfect, ci un drum pe care uneori alergăm, alteori mergem încet, iar câteodată ne oprim pentru că nu mai putem. Și nu este nicio rușine în asta.
Nu ești mai puțin valoros pentru că ai obosit, nu ești mai puțin frumos pentru că timpul și-a lăsat urmele pe chipul tău și nici mai puțin puternic pentru că ai trecut prin momente în care ai avut nevoie de ajutor. Nu trebuie să demonstrezi nimănui că ești fericit și nici să explici fiecărui cunoscut de ce ai slăbit, de ce te-ai îngrășat sau de ce nu mai ai aceeași energie. Unele lucruri sunt doar ale tale, iar oamenii care țin cu adevărat la tine vor înțelege că nu orice schimbare are nevoie de o explicație.
Există însă o diferență uriașă între omul care îți face o observație doar pentru a avea ceva de comentat și cel care te întreabă sincer dacă ești bine. Un om care te iubește nu îți spune cu dispreț că ai îmbătrânit, ci încearcă să afle dacă te apasă ceva. Nu îți reproșează că nu mai zâmbești, ci caută să-ți aducă un motiv să zâmbești. Nu îți amintește mereu cum erai înainte, ci îți întinde mâna ca să poți merge mai departe. Mai presus de toate, nu te face să te simți mai mic tocmai atunci când viața te-a pus la încercare.
Așa că, data viitoare când cineva îți va spune că nu mai ești omul de altădată, zâmbește. Poate că are dreptate. Poate chiar nu mai ești, pentru că între timp ai trăit, ai învățat, ai pierdut, ai câștigat, ai iubit, ai suferit și ai mers mai departe. Toate acestea te-au schimbat, dar schimbarea nu înseamnă întotdeauna că ai devenit mai slab. Uneori înseamnă că ai devenit mai înțelept, că ai învățat să alegi oamenii cărora merită să le acorzi timpul tău și că ai înțeles cât de prețioasă este liniștea sufletească.
Nu lăsa câteva cuvinte spuse fără grijă să cântărească mai mult decât toate luptele pe care le-ai câștigat în tăcere. Oamenii care te cunosc cu adevărat nu te vor măsura după ridurile de pe frunte, după kilogramele în plus sau după zilele în care nu ai chef să vorbești. Te vor recunoaște după suflet, după felul în care ai rămas om chiar și atunci când ți-a fost greu și după bunătatea pe care ai continuat să o oferi, deși poate tu însuți aveai nevoie de ea.
Iar dacă astăzi nu mai ai aceeași putere, aceeași veselie sau același zâmbet ca în urmă cu câțiva ani, nu înseamnă că ai pierdut ceva din valoarea ta. Înseamnă doar că ai mai parcurs o bucată de drum, cu toate bucuriile și încercările ei. Ai dreptul să te odihnești, să te schimbi, să ai zile bune și zile proaste, fără să te simți obligat să dai socoteală tuturor celor care cred că te cunosc.
Trăiește, iubește, zâmbește când simți și plângi când ai nevoie. Ridică-te în ritmul tău și nu permite nimănui să-ți stabilească valoarea doar privindu-te. Tu știi cât ai luptat ca să fii astăzi aici, câte obstacole ai depășit și câte lucruri ai păstrat în suflet fără să le povestești nimănui. Iar dacă cineva nu înțelege toate acestea și continuă să te judece doar după ceea ce vede, amintește-ți că nu ești obligat să transformi fiecare părere într-un adevăr despre tine.
Pentru că nu toate vocile merită ascultate, nu toate părerile merită să te doară și nu toți oamenii care îți spun cum ar trebui să fii știu cât te-a costat să rămâi tu însuți.
Așa că, atunci când vorbele lor încearcă să-ți umbrească liniștea, amintește-ți aceste cuvinte: NU ASCULTA! NU ASCULTA! NU ASCULTA!




