Nu timpul trece… noi trecem prin el
LIFE. Toți spun că timpul trece repede. Că zilele zboară, anii se duc, copilăria dispare, iar viața se comprimă într-o clipă. Dar poate că n-am înțeles niciodată greșeala din această frază. Nu timpul trece… noi trecem prin timp.
Timpul e același, mereu. Constant, tăcut, nemișcat. Noi suntem cei care ne grăbim, care alergăm, care ne consumăm. Timpul nu fuge. Noi fugim prin el, ne risipim în griji, în planuri, în amânări. Ne scurgem prin zile ca printr-o clepsidră invizibilă, uitând că fiecare moment e un loc în care am putea sta… dar alegem să-l traversăm.
Trecem prin timp cu ochii în telefon, cu sufletul în trecut, cu frica în viitor. Nu vrem să iubim și spunem că avem tîmp pentru asta. Alegăm după bani,avere , mașini,case. Ne plângem că viața e prea scurtă, dar noi suntem cei care nu o trăim. Nu timpul e problema. Problema e că noi uităm să fim prezenți.
Și vine o zi… când te oprești. Când te uiți în jur și simți că ai pierdut ceva ce nici n-ai știut că ai avut. Nu pentru că timpul s-a dus. Ci pentru că tu ai trecut prin el, fără să-l vezi, fără să-l atingi, fără să-l iubești. FĂRĂ SĂ TRĂIEȘTI.
Poate că ar trebui să nu ne mai temem că timpul trece. Ci să ne întrebăm: cât de conștienți suntem că noi trecem prin el? Și cum o facem? Cu prezență sau cu absență? Cu sens sau cu grabă? Cu iubire sau cu automatism.
