OFICIAL – A murit a cincea persoană din județul Mureș care era infectată cu coronavirus
DECES. Al cincilea deces al unei persoane din județul Mureș declarată ca infectată cu noul coronavirus a fost anunțat de Grupul de Comunicare Strategică (GSC) în urmă cu puțin timp. Numărul decedaților confirmați ca infectați cu COVID-19 a ajuns în România la 203, în acest moment.
Pacienta din județul Mureș avea 61 de ani, în 1 aprilie a reclamat dureri precordiale şi retrosternale și dispnee severă. A fost internată în 4 aprilie 2020 la Spitalul Municipal Târnăveni – Secţia ATI, iar în 6 aprilie a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureş – Secţia ATI. A murit în 7 aprilie 2020. GSC a anunțat că pacienta din județul Mureș avea condiţii medicale preexistente (insuficienţă mitrală, BPOC, boală hepatică cronică).
Vă prezentăm cele cinci persoane din județul Mureș declarate ca infectate cu coronavirus și decedate, așa cum au fost acestea prezentate de GSC (cronologic, cu datările și detaliile aferente):
1) 31 martie 2020: bărbat în vârstă de 70 de ani;
2) 2 aprilie 2020: bărbat în vârstă de 70 ani, fără context epidemiologic (boli cronice cardiovasculare și hipertensiune arterială);
3) 27 martie 2020: bărbat în vârstă de 34 ani, condiții medicale pre-existente (sindrom Pradder Willi, obezitate, boală cardiovasculara, boală pulmonară);
4) 1 aprilie 2020: bărbat în vârstă de 56 ani, comorbidități (insuficiență renală cronică și hipertensiune arterială);
5) 7 aprilie 2020: femeie în vârstă de 61 de ani, condiţii medicale preexistente (insuficienţă mitrală, BPOC, boală hepatică cronică).
Andrada VLAS