OFICIAL – Mureșenii au cumpărat peste 250 de kilograme de carne de curcan din Ungaria infectată cu virusul gripei aviare

0
442

CONFIRMARE. În 13 ianuarie 2020, Comisia Europeană a transmis o notificare Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8 (la o fermă cu peste 53.000 de curcani din regiunea Komarom-Esztergom) au fost sacrificați curcani, iar carnea și organele au fost livrate în mai multe state membre, printre care şi România (prin trei unităţi de depozitare din judeţul Bihor).

 

Conform protocolului de intervenție și prevederilor legislației europene, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare județene să acţioneze de urgenţă pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureș că în urma controalelor efectuate s-a constatat că TOATĂ cantitatea de carne de curcan și organe ajunsă în magazine din județul Mureș, respectiv 252,4 kilograme, a fost vândută.

 

Deci, n-au avut ce să mai retragă de la comercializare și nici ce să incinereze. Oamenii au cumpărat-o și au mâncat-o (cel mai probabil, pentru că data expirării era 20 ianuarie 2020).

 

Sigur, DSVSA Mureș a comunicat – citând Raportul EFSA privind gripa aviară – că nu au existat cazuri de infecţii la oameni datorită virusurilor H5N8, H5N5, H5N6, acestea fiind considerate adaptate, în principal, la speciile aviare. Dar dacă este atât de inofensiv pentru om, de ce autoritățile europene dispun “acționarea de urgenţă pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora”?

 

Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ