OMV aduce un nou director peste divizia de Energie… de la compania ungară MOL

ENERGIE. Noua strategie a companiei austriece OMV, acționarul majoritar al Petrom (51% din acțiunile Petrom), implică un proces de reorganizare și o axare mai mult pe chimie și petrochimie și mai puțin pe sectorul de producție de hidrocarburi.

Activitatea de producție a Petrom, cel puțin cea offshore, pare a fi susținută și de noul CEO, Alfred Stern.
„Vom continua să investim masiv în petrol și gaze până în 2030 și dezvoltăm cinci noi facilități de producție de gaze, de exemplu în Norvegia și în Marea Neagră, proiectul Neptun”, a spus în mai Alfred Stern.

Consiliul de Supraveghere al OMV Aktiengesellschaft l-a numit ca nou membru al Directoratului companiei responsabil pentru segmentul de Energie, pe Berislav Gaso (48 de ani). Acesta va prelua funcția din martie 2023 iar mandatul său se întinde pe o perioadă de trei ani, cu opțiune de prelungire cu doi ani și cu acordul reciproc al părților.

Berislav Gaso este actualul Vicepreședinte Executie pentru Explorare și Producție (E&P – segmentul de upstream) al grupului MOL.
Înainte de funcția de VP, el a deținut diverse funcții de conducere în Grupul MOL, cuprinzând E&P și Finance, precum și la compania croată INA – deținută de MOL Group din 2008.
Înainte de experiența MOL, Berislav Gaso a fost Junior Partner la McKinsey & Company .

Mark Garrett, Președintele Consiliului de Supraveghere al OMV a declarat despre Berislav Gaso: „Sunt încântat să aduc la bord un profesionist din domeniul energiei cu experiență precum Berislav Gaso, care are o vastă experiență internațională în transformări la scară largă și, cel mai recent, a deținut responsabilitatea E&P pentru 13 țări.”

Tot azi Johann Pleininger, unul dintre membrii directoratului OMV, cu funcție și la Petrom, și-a dat demisia.

Întrucât OMV deține 51% din acțiunile Petrom, cea mai mare companie energetică românească, noul membru al Directoratului trebuie să coordoneze și activitatea segmentului de explorare și producție de hidrocarburi, în care activează compania românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare