OMV Petrom, rezultat operațional în creștere cu 21%, la 3 miliarde de lei, în primul semestru

AFACERI. OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din România, a raportat un rezultat operațional CCA, excluzând elementele speciale, de 3 miliarde de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Evoluția a fost susținută de prețurile mai mari ale petrolului și gazelor naturale, dar și de performanțele diviziilor de Gaze și Energie și Rafinare și Marketing. În același timp, profitul net al companiei a coborât cu 14%, la 1,8 miliarde de lei, pe fondul rezultatului financiar mai slab și al taxei de solidaritate aplicate activităților de explorare și producție în trimestrul al doilea.
„Prima jumătate a anului a fost marcată de o volatilitate semnificativă a prețurilor mărfurilor, acestea atingând niveluri record pe fondul crizei din Orientul Mijlociu și al îngrijorărilor legate de întreruperile în aprovizionare”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
Investițiile companiei au crescut cu 13%, până la 3,7 miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Fondurile au fost direcționate către proiecte strategice precum Neptun Deep, instalația de combustibili sustenabili pentru aviație de la Petrobrazi și proiecte de energie regenerabilă, dar și către activitățile tradiționale de explorare și producție.
Contribuția OMV Petrom la bugetul de stat a urcat cu 29%, până la 10,2 miliarde de lei. Divizia de Explorare și Producție a obținut un rezultat operațional de 1,548 miliarde de lei, în creștere cu 4%, în timp ce producția de hidrocarburi s-a menținut relativ stabilă, la 103.000 barili echivalent petrol pe zi.
Segmentul Rafinare și Marketing a raportat un rezultat operațional de 1,253 miliarde de lei, cu 33% mai mare decât în primul semestru din 2025. Rafinăria Petrobrazi a funcționat la 97% din capacitate, iar volumele de vânzări cu amănuntul au crescut cu 5%.
Divizia Gaze și Energie a trecut de la o pierdere de 94 milioane de lei, în primul semestru al anului trecut, la un rezultat operațional pozitiv de 318 milioane de lei. Vânzările totale de gaze au crescut cu 15%, la 26,1 TWh, iar centrala de la Brazi a produs 2,1 TWh de energie electrică, echivalentul a circa 8% din producția națională.
Compania anunță că proiectul Neptun Deep din Marea Neagră avansează conform planului, cu prima producție estimată în 2027. Pentru întregul an 2026, OMV Petrom estimează investiții record, de aproximativ 9 miliarde de lei, destinate proiectelor de gaze naturale, energie regenerabilă și combustibili cu emisii reduse de carbon.



