Oportunități de angajare: peste 6.000 de locuri de muncă disponibile pentru absolvenții de liceu ce nu au promovat examenul de Bacalaureat
JOB. În prezent, tinerii absolvenți de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat au oportunitatea de a se angaja imediat, având disponibile peste 6.000 de locuri de muncă care nu solicită diploma de Bac. Majoritatea acestor joburi sunt în domeniul necalificat și implică prezența fizică la locul de muncă în fiecare zi.
În ultima lună, angajatorii au publicat aproximativ 7.500 de locuri de muncă destinate celor fără calificare sau diplomă de studii medii sau superioare. Un procent semnificativ dintre acestea sunt în retail (33%), urmat de industria alimentară (20%), turism, transport/logistică, servicii, call-center/BPO, producție și construcții.
“Vorbim despre joburi precum lucrător în depozit, manipulant de marfă, curier, ospătar, șofer, lucrător comercial. Tinerii studenți aplică și ei în domenii ca retail, turism sau horeca, dar de obicei pentru perioade scurte, pentru a câștiga experiență sau pentru venituri suplimentare. Pe măsură ce se apropie de finalul studiilor, ei se orientează către domeniile în care doresc să își construiască o carieră profesională”, explică Ana Călugăru, Head of Communications la eJobs.ro.
Pentru aceste joburi, salariile variază între 3.500 și 4.500 de lei net, conform datelor deSalario, platforma de comparație salarială a eJobs. Cu toate acestea, candidații necalificați sunt cei cu cele mai mici rate de aplicare, cu mai puțin de 150.000 de aplicații dintr-un total de 1,1 milioane înregistrate în ultima lună.
“Chiar și cu cerința de a fi prezenți fizic la birou pentru majoritatea joburilor disponibile, vedem o proporție de aplicări mai mare decât media generală către joburile remote. În cazul candidaților necalificați, procentul aplicărilor pentru joburi remote ajunge la 18,5%, față de media generală de 14%”, adaugă Ana Călugăru.
Cele mai căutate joburi pentru această categorie sunt în retail, turism, servicii, call-center/BPO, industria alimentară și transport/logistică. În ultima lună, aproape 9.000 de aplicații au vizat locuri de muncă în afara țării, cu destinații populare precum Olanda, Germania, Belgia, Italia și Franța.