Orașul din România care va avea un aeroport ultra-modern, cu lucrări programate să înceapă în 2026
INFRASTRUCTURĂ. Un pas important a fost făcut în proiectul viitorului aeroport internațional Galați-Brăila, după ce autoritățile județene au emis certificatul de urbanism necesar pentru demararea lucrărilor. Se preconizează că studiile de fezabilitate vor fi finalizate până la mijlocul anului viitor, urmând ca, după aceea, să fie lansată licitația pentru proiectare și construcție. Aceasta ar permite începerea lucrărilor cel mai devreme în 2026.
Un alt pas important a fost realizat în primăvara acestui an, când ROMATSA a emis avizele necesare pentru viitorul aeroport. Proiectul prevede amplasarea aeroportului între localitățile Braniștea, Tudor Vladimirescu și Slobozia Conachi, la aproximativ 25 de kilometri de Galați, pe o suprafață de circa 250 de hectare.