Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș va urca pe scena prestigioasei Berlin Philharmonie – un eveniment de anvergură internațională

EVENIMENT. Cu mare bucurie și mândrie, Filarmonica de Stat Târgu Mureș anunță că a fost listată în programul oficial al Berlin Philharmonie pentru unul dintre cele mai importante și anticipat evenimente ale lunii noiembrie. Pe data de 6 noiembrie 2025, Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș, sub bagheta dirijorului Pablo Boggiano, va evolua pe scena celebrei săli din Berlin, într-un concert de excepție.

Programul serii va evidenția geniul unor compozitori precum George Enescu, Bela Bartók și Astor Piazzolla, aducând în prim-plan o selecție rafinată de opere ce ilustrează măiestria și sensibilitatea muzicienilor români și internaționali. Este o oportunitate unică de a prezenta profesionalismul și talentul orchestrei noastre, precum și de a reafirma valoarea și frumusețea muzicii românești și universale.

Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului partenerilor noștri privați, care au contribuit la realizarea acestei inițiative culturale și diplomatice, menită să întărească legăturile între comunitățile muzicale și culturale din întreaga lume.

Această apariție pe scena Berlin Philharmonie reprezintă o recunoaștere și o afirmare a nivelului artistic și profesional al orchestrei noastre, precum și o oportunitate de a ne aduce contribuția la promovarea valorilor culturale românești pe plan internațional.

Publicul meloman, iubitorii de muzică clasică și comunitatea culturală din Târgu Mureș sunt invitați să urmărească cu mândrie și să susțină acest eveniment de excepție, care cu siguranță va rămâne în istoria muzicii o experiență de neuitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare