Pentru că dragostea adevărată nu se sfârșește niciodată!

LOVE. M-ai întrebat zâmbind: „Ce iubești la mine? Cu ce sunt eu mai deosebită decât alții?” Ți-am răspuns, tot zâmbind: „Cu totul!” Ai râs și mi-ai spus: „Ăsta nu e un răspuns!” Ba da, ți-am zis. Ești unică. Ochii tăi… Zâmbetul — atât de al tău. Vocea. TU… Cu tot ceea ce ești.”

Mai târziu m-ai întrebat, cu o undă de teamă: „Oare mă vei mai iubi și atunci…atunci când voi fi bătrână, când poate ochii nu vor mai străluci la fel? Când zâmetul nu se va mai putea întinde pe toată fața ridată de timp…și mai ales când vei realiza că poate m-ai iubit…destul pentru o viață ” Și mi-am dat seama cât de puțin înțelegi iubirea. Ea nu se termină niciodată. Nu se învechește. Nu se consumă. Nu ajunge niciodată la un „prea mult”.

Îmi vine în minte obiceiul oamenilor de la munte care pun o găleată sub izvoarele ce curg neîncetat. Nu o fac pentru a aduna apă de teamă că s-ar irosi, ci pentru că în acea găleată apa va rămâne mereu proaspătă. Odată ce se umple și se revarsă, vine alta, și alta, fără oprire. Dacă vrei să iei apă, o poți face oricând, fără să aștepți să se umple din nou. Găleata va continua să primească apă proaspătă și rece.

Așa este și un suflet frumos. Se umple cu iubire și, deși pare că dă pe dinafară, în realitate se încarcă mereu cu mai mult și mai mult. O iubire vie, „proaspătă”, gata oricând să curgă, să se reverse și să se dăruiască. Și astfel reușește să iubească din ce în ce mai mult.

Așadar, te voi iubi atât timp cât izvorul sufletului meu va fi viu și dispus să se umple din nou și din nou cu iubire. Fără oprire. Fără teamă. Fără măsură.

❤️ I !