Peste 150 de centre de zi vor fi înființate la nivel național pentru copiii care provin din familii sărace sau sunt neglijați

PROIECTE. Peste 150 de centre pentru copii abuzați sau din comunități vulnerabile vor fi construite sau renovate cu bani europeni, veniți prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Valoarea proiectului este de aproximativ 50 de milioane de euro, iar banii se acordă prin PNRR. Termenul pentru depunerea proiectelor este 9 februarie.

Sunt convinsă că în perioada următoare, prin proiectul care a fost acceptat în PNRR și anume vom obține 50 de milioane de euro pentru reamenajarea și sau construirea a 150 de centre de zi care vor putea să preia din pirma clipă inclusiv care oferă nu doar un acoperiș deasupra capului, ci și educație, alimentație sănătoasă, rechizite, îndrumare vocațională.”, a spus ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Scopul acestei măsuri este oprirea abandonului școlar, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.
În aceste centre de zi, copiii vor fi îngrijiți, vor avea cele necesare unui trai decent, atât servicii educaționale, de sănătate, sociale, dar și sprijin vocațional pentru a-și alege o profesie.
Sunt foarte multe cazuri sociale în țară, categoric nu vor putea toate să fie rezolvate imediat, dar este un bun început ca acești copii să nu mai abandoneze școala, să nu mai fie în risc de a fi separați de familie.

În ultima perioadă sunt mulți copii care au părinții la muncă în străinătate, au rămas cu bunici care poate la început i-au putut îngriji mai bine, dar ulterior, din cauza vârstei și a problemelor financiare, au abandonat într-o oarecare măsură îngrijirea acestor copii, plus celelalte cazuri sociale din comunități. Toate acestea trebuie să aibă o soluție și una este aceasta, a centrelor de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare