Peste 50% dintre elevii din Mureș au promovat simularea examenului de Bacalaureat

PROMOVABILITATE. Peste 51% promovabilitate la simularea Bacalaureatului în județul Mureș – creștere semnificativă față de 2023
Ministerul Educației a publicat rezultatele centralizate ale simulării probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, desfășurate în perioada 24–27 martie la nivel național, pentru elevii claselor terminale de liceu.
În județul Mureș, rata de promovare a fost de 51,2%, un procent semnificativ mai mare decât cel înregistrat anul trecut, când doar 37% dintre elevii participanți au obținut medii peste 6.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie Matei, cele mai bune rezultate au fost obținute la limba și literatura maternă, cu o promovabilitate de 75%, urmată de proba la alegerea profilului și specializării (72%). La limba și literatura română s-a înregistrat o promovare de 65%, iar la matematică și istorie, de 59%.
„Nu au fost medii de 10, cea mai mare fiind 9,96, însă am avut mai multe note de 10 la discipline precum istorie și matematică”, a precizat reprezentanta ISJ Mureș.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin întâlniri cu elevii, ședințe cu părinții și în cadrul consiliilor profesorale, pentru identificarea soluțiilor care să contribuie la îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului real.




