Postul paștelui 2024: ANPC pune tunurile pe comercianți. Românii, sfătuiți să verifice etichetele și să cumpere doar din locuri autorizate

PROTECȚIE. Postul Paştelui 2024 va fi supravegheat de comisarii ANPC pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor. Directorul general al instituţiei, Paul Anghel, a anunţat că vor fi luate măsuri pentru prevenirea oricăror încălcări ale legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă regulile vor fi sancţionaţi.
Anghel a îndemnat consumatorii să fie atenţi la provenienţa şi calitatea produselor cumpărate în această perioadă, recomandând achiziţionarea exclusiv din locuri autorizate şi respectarea condiţiilor de păstrare şi transport. Acesta a subliniat importanţa verificării etichetelor pentru a evita eventualele probleme de sănătate sau neconformităţi.
Consumatorii au fost avertizaţi să fie atenţi la lista ingredientelor, în special la prezenţa ingredientelor de origine animală, care exclud produsul din categoria alimentelor de post. ANPC a constatat anterior că unele produse comercializate în perioada postului prezentau informaţii eronate sau ambigue pe etichete, inducând în eroare consumatorii.
Comisarii ANPC vor desfăşura acţiuni de control şi supraveghere pe piaţă în timpul Postului Paştelui pentru a preveni astfel de practici şi pentru a asigura respectarea legislaţiei în vigoare. Abaterile constatate în trecut includ inscripţionarea incorectă a produselor ca fiind de post, prezenţa ingredientelor de origine animală în produsele destinate exclusiv consumului în timpul postului sau expunerea inadecvată a acestor produse în magazine.




