Povestea lui Sebastian Gheorghiu, românul care a devenit milionar în SUA, la doar 24 de ani

POVESTE DE VIAȚĂ. Sebastian Gheorghiu este stabilit în Detroit, Statele Unite ale Americii, acolo unde s-a și născut.
Părinții lui au părăsit România și au ales să se mute în America, unde și-au construit o familie. Tânărul are un canal de Youtube, cu aproape un milion de abonați, unde postează videoclipuri motivaționale, încurajând tinerii să muncească pentru a ajunge să aibă venituri considerabile.
„Dacă ești un tip de 20 de ani și nu ai un Lamborghini, ar trebui să stai jos și să ai o discuție serioasă cu tine însuți despre motivul pentru care nu ai un Lambo.”, a mărturisit Sebastian Gheorghiu, într-un videoclip publicat pe social media.
Sebastian Gheorghiu este tânărul care a muncit din greu pentru un viitor strălucit. Acum, la vârsta de 24 de ani, Sebastian este de părere că cei care au ajuns la vârsta de 20 de ani și nu au un Lamburghini ar trebui să se gândească foarte serios la ce vor să facă cu viitorul lor.
Sebastian povestește că parcursul său profesional nu a fost unul ușor deloc, ba dimpotrivă este unul foarte interesant. Tânărul, stabilit în Statele Unite ale Americii a ajuns milionar în euro la doar 24 de ani.
„Îmi dau seama acum că este incredibil de ușor și că există atât de mulți bani acolo. 200.000 de dolari, în raport cu ceea ce există în circulație și cu ceea ce poți pune mâna, mai ales acum, cu instrumentele de inteligență artificială pe care le poți valorifica ca niciodată, sunt mărunțișuri. Oamenii vor spune că nu sunt realist.”, a spus milionarul român.
Cu toate acestea, Sebastian Gheorghiu este acuzat că nu a muncit o zi în viața sa și banii cu care se laudă sunt câștigați de părinții lui, însă tânărul de 24 de ani a muncit de mic, fiind angajat la o companie de fast-food, dar și la o spălătorie auto. Băiatul nu a crescut într-o familie bogată, din contră, părinții săi chiar au avut probleme financiare, astfel că Sebastian s-a încăpățânat și a muncit pentru a face bani și a nu duce lipsa de nimic.
Sebastian Gheorghiu și-a dorit să devină neurochirurg, însă viața l-a dus pe alt drum, astfel că în vremea în care lucra la spălătoria auto a început să facă afaceri cu mașinile. Ulterior, tânărul și-a continuat drumul profesional în domeniul imobiliarelor, fiind influențat de un prieten care l-a convins că se fac bani din afacerile imobiliarelor.
Tânărul câștigă între 25.000 și 10.000 de dolari zilnic și între 300.000 și 400.000 de dolari lunar. Mai mult decât atât, Sebastian și-a propus să câștige 1 milion de dolari pe lună, fiind un record pentru el.
Averea tânărului este estimată la 8 milioane de dolari, muncind în domeniul imobiliarelor și Youtube.