Povestea zilei – Bunicuța fericită de Jad Flamande
POVESTE. A fost odata printre alte femei vârstinice, una care era foarte, foarte veselă și desi avea destul de putin pentru a fi fericită, știa că viața este o călătorie pe care o face fie cu un zâmbet, fie cu o încruntare pe chip. Ea a ales-o pe prima. Bătrâna fericită își castiga existenta făcând diferite treburi pentru vecinii ei, în schimb primea o masă sau un castron cu supă ori, uneori, câte un bănuț sau doi. Trăia bine și nu avea niciun motiv să se plângă. V-ați putea întreba ce este așa de interesant despre viața ei sau povestea ei, nu? Ei… aici devine interesant.
Deoarece venea iarna, bătrâna plecă în pădure cu pași săltați și cu un cântec pe buze să adune lemne. Deodată a ajuns la o groapă în care văzu o oală mare maro.
– Iată, iată norocul meu. Acum cine o fi lăsat-o aici. Unde e stăpânul ei?
Bătrâna așteptă, se uitaă prin jur așteptând să apară proprietarul, dar nimic.
– Poate că a fost aruncată. Ei bine, gunoiul unuia este comoara altuia. Acest ghiveci va fi numai bun să pun o floare la fereastra mea. Iată, iată norocul meu.
Când bătrâna dădu la o parte capacul de pe oala, observă ca înăuntru era mult aur stralucitor.
– Iată noroc, sunt bogată, foarte bogată. Sunt bogată, foarte bogată.
Bătrâna încercă să ridice oala dar era prea grea pentru ea. S-a mai gândit și nu avea decât să o care pe spate ca pe un sac.
– Aaaa, vecinii nu vor știi niciodată. Voi lăsa fiecăruia câte o bucată de aur pe prispă sa fie și ei fericiți. Voi cumpăra o casă măreață și voi sta numai lângă foc cu o ceașcă de ceai, voi sta degeaba…ooo, va fi minunat să stau lângă foc, pe un scaun, și să îmi savurez ceaiul; mereu mi-am dorit asta…sunt bogată.
Apoi cam obosise cât cărase așa o greutate și oprindu-se să se odihnească puțin se uită către comoară, și iată…aurul nu mai era în oală. Era doar o bucată de argint.
– Ceee? Oooo, naiva de mine. Asta în timp ce credeam că este o oală cu aur…trebuie să fi visat. Dar tot noroc e. Arginul nu creeaza neplăceri, e mai ușor de păstrat și nu atrage atenția. Poate casa mea nu ar mai fi la fel de grandioasă dar tot pot sta pe scaun lângă șemineu și să îmi beau ceaiul.
Bătrâna porni din nou la drum, plănuid ce va face și simțindu-se la fel de bogată; când obosi din nou, se opri să se odihnească și aruncă o privire să vadă dacă comoara este în siguranță. Nu văzu decât o mare bucată de fier.
– Ceee… ooo, naiva de mine, asta în timp ce credeam că este argint. Trebuie să fi visat, dar tot noroc este. Pot să vând fierul și să primesc bani. N-ar mai fi nevoie să ascund nimic și mi-aș vedea de treabă. Nu voi mai cumpăra o casă dar voi putea să construiesc un șemineu și să cumpăr un scaun. Să stau lângă șemineu și să beau ceaiul… ooo, ce viață.
Și așa plecă din nou visând ce va face cu banii ei până când obosi iarăși. De data, când își întorse privirea spre bucata mare de fier, observă că aceasta nu era o bucata de fier ci o piatră mare.
– Iată, iată norocul meu. Sunt norocoasă, cea mai norocoasă aș spune. Tot aurul, argintul și banii, mi-ar fi dat dureri de cap, dar asta este perfect. Îmi doream o piatră să-mi țină poarta, s-a rezolvat. Ce noroc. Așa că se grăbea să vadă cum piatra îi va ține poarta deschisă, a traversat dealul, ajungand la cabana ei, și întorcaându-se, desfacu eșarfa de pe piatră, constată surprinsă că piatra devenise mai mare.
– Ooooo, norocul meu, este perfect. Pot să stau pe piatră și să îmi beau ceaiul. Nu îmi trebuie un scaun. O sa fie numai bine. Oooo, în sfârșit am pe ce să stau și să îmi beau ceaiul.
Și când se aplecă să o atingă, piatra s-a transformat într–un ghem mare de bumbac și apoi din ea au ieșit 4 picioare albe și 2 urechi și o față ca unei fiare cu dinții canini peste buze. Ochii erau roșii și sprâncenele arcuite, era bestia de bumbac.
– Iată, iată norocul meu. Esti adorabil. Mereu mi-am dorit un animăluț.
– Ceee?
– Vin-o băiețel.
– Ce fel de persoană ești?
– Am încercat să te ademenesc cu aur, apoi cu argint, apoi l-am schimbat într-o bucată de fier, apoi în piatră și ai fost fericită de fiecare dată. Acum când îți arăt chipul meu înfricoșător, mă numești adorabil?
– Pai desigur…ești adorabil.
– Nu pot rămâne aici…paaa.
Și spunând asta, monstrul de bumbac se transformă înt-un fluture și zbură. Bătrâna îl privi plecând, apoi ridicând din umeri se întoarse în casa ei și intrând în casă, spre surprinderea ei, văzu bucata de piatră pe podea.
– Ceee?
Piatra se transformă într-un frumos scaun din lemn.
– Vaaai, este perfect. Mai bine îmi fac un ceai.
Oooo ce fericită era bătrâna; bucurându-se, se răsuci, și spre surprinderea ei, văzu oala cu aur, oala cu argint și bucata de fier.
– Oala cu aur? Oala cu argint? Bucata de fier? Iată, iată norocul meu.
Bătrâna era încântată ca întotdeauna. Și, după cum v-ați dat seama… nu a devenit lacomă ci a împărțit averea cu vecinii săi pe furiș. Și toți erau fericiți, în special bătrâna care ne-a învățat că nu trebuie să avem așteptări mărețe, ci să transformăm dezamăgirile în oportunități și să percepem lucrurile dintr-o altă perspectivă. Astfel nu vei-ți fi niciodată triști.
