Povestea zilei – Povestea ceasului cu inimă de Vladimir Colin
POVEȘTI. În timp ce se plimba la marginea unui oraș, un ceasornicar bătrân zări un ceas la rădăcina unui stejar. Acest ceas avea limbi de aur și cifre din pietre prețioase, dar nu funcționa.
Ce făcu bătrânul? Îl luă acasă pentru a-l repara, dar avuse o surpriză. În acele vremuri, în fiecare ceas trăia un pitic care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, tic-tac, tic-tac. Dar acest ceas nu avea pitic. Bătrânul își aminti de îndată că avea un pitic luat de la un alt ceas ce fusese strivit de stăpânul lui din greșeală. Bucuros, bătrânul repară ceasul și îl așeză în vitrină sperând că vine proprietarul după el.
Într-o zi, în ceasornicărie intră împăratul și cumpără ceasul. Îl așeză în sala tronului punând doi ostași să-l păzească. Dar ce să vezi? Începând din acea zi, se petrecea ceva curios.
Cum la palat veneau boieri care se plângeau că-i necăjesc țăranii, împăratul îi invita timp de o oră să povestească ce suferințe au, dar de când a adus ceasul și boierii începeau să-și spună păsul, nu trecea un minut și ceasul arăta că ora pusă la dispoziție de către împărat trecuse.
Și uite așa, boierii plecau tare supărați. În schimb, când venea o văduvă învinuind boierul că o păcălește și fură de la ea, împăratul îi permitea să-și plângă oful doar o clipă. Dar clipa era văzută de ceasul cu limbi de aur ca una veșnică ce nu se mai termina până când văduva spunea tot ce avea pe suflet.
Văzând boierii toate acestea, s-au dus la împărat să se plângă că ceasul nu funcționează bine și că le face viața amară pentru că nu le dă răgaz să-și spună supărarea. Zis și făcut!
Împăratul auzind acestea, îl chemă pe ceasornicar să ia ceasul pentru a-l repara. Ceasornicarul ajuns acasă, scoase piticul și îl întrebă ce se întâmplă, la care acesta îi spuse că el are inimă care ține cu oamenii amărâți și nu îi plac boierii hrăpăreți! Și uite așa în funcție de cine vorbește în fața împăratului pune ceasul să meargă mai repede sau mai încet.
Meșterul îl înțelese pe piticul cel inimos de vreme ce și el avea inimă.
Acum ceasornicarul se gândea cum să rezolve problema. Apelă la alt ceasornicar care construi un pitic din fier, fără inimă, care să pună ceasul în mișcare. Așa că ceasul a fost dus la palat și așezat în același loc. A început din nou să bată ca și înainte, bucurându-i pe boieri și supărându-i pe nevoiași. În final, îmbătrânind piticii din ceasornice se mutară în țara poveștilor iar locul lor fuseră luat de pitici de fier, fără inimă.
