Premierele săptămânii la Cineplexx Târgu Mureș: „Coyote vs. Acme”, „Ce vrăji mai fac fetele 2” și „Cu orice preț”, pe marile ecrane din 11 septembrie

FILM. Cineplexx Târgu Mureș aduce pe marile ecrane, începând cu 11 septembrie, o serie de premiere pentru toate gusturile, de la animație și comedie, la thriller și documentar, alături de mai multe promoții și evenimente speciale programate pentru lunile următoare.

Coyote vs. Acme, marea premieră a săptămânii

Filmul de animație „Coyote vs. Acme”, cu vocile lui John Cena, Lana Condor, Will Forte și P.J. Byrne, spune povestea lui Wile E. Coyote care, sătul de eșecurile repetate provocate de produsele ACME în încercarea sa de a-l prinde pe Road Runner, decide să dea în judecată corporația, angajând un avocat cunoscut din reclamele de pe panourile publicitare. Filmul rulează 2D, dublat și subtitrat în limba română.

De 12–13 septembrie, cinematograful organizează și Family Weekend, cu ateliere creative inspirate din film, programate la Târgu Mureș între orele 12:00–14:00. În completare, spectatorii pot beneficia de pachetele promoționale Family Pack, disponibile la casele de bilete pentru filmele de animație, valabile pentru grupuri de 2-3-4 persoane cu cel puțin un copil prezent (promoția nu se aplică la avanpremiere).

Ce vrăji mai fac fetele 2

Sandra Bullock și Nicole Kidman revin în rolurile surorilor Owens, într-o poveste dominată de magie ancestrală și blesteme sub clar de lună, alături de Lee Pace, Joey King și Maisie Williams. De această dată, surorile trebuie să înfrunte un blestem întunecat care le pune familia în pericol.

Cu orice preț

Inspirat din fapte reale, thrillerul îl are în rolul principal pe Yahya Abdul-Mateen II, în povestea unui agent FBI trimis în Mississippiul anilor 1960 pentru a investiga o serie de crime împotriva liderilor mișcării pentru drepturile civile, forțat să colaboreze cu un asasin mafiot interpretat de Mark Wahlberg.

Oasis: Don’t Look Back in Anger și Hoinari prin munți

Programul săptămânii include și documentarul „Oasis: Don’t Look Back in Anger”, despre ascensiunea trupei britanice și reunirea pentru turneul Oasis Live ’25, precum și „Hoinari prin munți”, un documentar românesc dedicat montaniarzilor Dinu și Marlene Mititeanu, care urmărește cinci decenii de ascensiuni în Carpați, Alpi și Patagonia.

Cineplexx Classics: reveniri pe marele ecran

Seria Cineplexx Classics aduce înapoi în cinematografe două titluri îndrăgite, la prețul special de 15 lei biletul:

  • Scooby-Doo! Legend of the Phantosaur – 18 septembrie, ora 18:30, dublat în limba română;
  • Inception – 28 septembrie, ora 19:30, capodopera lui Christopher Nolan cu Leonardo DiCaprio, subtitrată în limba română.

Promoții permanente

Cinematograful continuă și promoțiile săptămânale: Cinema Day, în fiecare marți, cu prețuri speciale (suplimentele pentru Dolby Atmos, scaunele premium sau taxa de lungime pentru filmele peste 140/170 de minute nu sunt incluse), și Joia Studențească, când studenții beneficiază de bilete la preț redus la orice film din program, pe baza carnetului sau legitimației de student vizate pe anul în curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare