Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră îi revine Rodicăi Mandache

CULTURĂ. Actrița Rodica Mandache va fi onorată cu Premiul pentru Întreaga Carieră la Gala Premiilor Gopo 2024, în cadrul celei de-a 18-a ediții a evenimentului, ce va avea loc la Teatrul Național „I.L Caragiale” din București, pe 29 aprilie.
Rodica Mandache, născută în 1943 la Iași, a început cariera după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale în 1964. De-a lungul carierei sale de peste 60 de ani, a jucat în numeroase filme, debutând în 1963, și a interpretat roluri notabile în teatru.
Printre premiile sale se numără Premiul Uniter pentru întreaga activitate în 2020 și Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul din filmul „Luca”. Premiul pentru Întreaga Carieră va fi oferit de Apa Nova – o companie Veolia, în recunoașterea contribuției sale remarcabile în industria cinematografică și teatrală din România.