TRASEISM POLITIC. După ce președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a înlocuit conducerea filialei Mureș (aflată sub controlul cuplului Dorin Florea & Claudiu Sergiu Maior, prin deputatul Mihai Doru Oprișcan), numindu-l ca președinte interimar pe Traian Bendorfean, trioul Florea & Maior & Oprișcan a plecat din partid spre unde au mai găsit uși deschise.
Astfel, Maior a ajuns în noua ogradă a pesedistului Ponta (Pro România), de unde forțează o candidatură la Primăria Târgu Mureș, Florea și-a anunțat candidatura la președinția Consiliului Județean Mureș din postură de independent (după ce a negociat susținerea mai multor partide), iar Oprișcan s-a înrolat în partidul „Stăpânului Antenelor”, Dan Voiculescu, respectiv în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal).
Practic, deputatul mureșean Oprișcan (trimis în Parlament de simpatizanții liberali) a rezistat în ALDE vreo 10 luni. Ideea e că a găsit un nou partid, de această dată de sub pulpana PSD (în parlament, PPU este afliat la Grupul PSD, iar la europarlamentare a candidat pe listele acestui partid).
Oprișcan (64 de ani) este fost director al FPS Mureș (1997-2000) și al combinatului „Azomureș” (2000-2001), trecut până acum prin PNȚCD, PNL, PDL, PNL, ALDE și acum PPU, este la cel de-al doilea mandat de deputat de Mureș (după cel din 2008-2012) și considerat unul dintre locotenenții celui care a condus timp de 20 de ani administrația municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea.
Noul partid al lui Oprișcan, unul cotat ca popularitate sub marja de eroare, a fost condus de Ramona Bruynseels (care a renunțat la partid după ce a pierdut campania pentru prezidențiale cu 2,65%), iar din februarie este condus de fostul vicepreședinte, Daniel Ionașcu, fiind considerat un refugiu de vreme rea pentru parlamentarii care își pierd partidele (acum au 9 deputați și 2 senatori, printre cei mai notorii idezirabili fiind Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu și Steluța Cătăniciu).
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Din pacate traseismul, sovinismul,incompetenta,relatiile cu interlopi si famiglia sunt apreciate de marea majoritate ale tirgumuresenilor.Cum s-a ajuns aici?In anii 90 s-a dat startul la jefuirea orasului,dupa care au aparut familii foarte bogate care pentru consolidarea si apararea avutiilor lor furate prin inselatorii, minciuni, promovarea sovinismului au reusit sa alunge partea civilizata a populatiei inlocuindu-i cu derbedei.Derbedeii suprapopulati in timp au decis ,decid si vor decide soarta orasului Tg.Mures.Pacat!