Prima ediție a Galei Faptelor Bune organizată de E.ON Energie România & Delgaz Grid

EVENIMENT. Ieri seara la București, Companiile E.ON Energie România & Delgaz Grid au organizat prima ediție a Galei Faptelor Bune, un moment de recunoaștere a colegilor și partenerilor implicați în cele mai diverse acțiuni de voluntariat din ultimii 3 ani. Un eveniment deosebit, care a scos în evidență atât provocările fizice, cât și cele emoționale, întâlnite de acești voluntari dedicați.
A fost subliniată importanța domeniilor de acțiune precum educația, sănătatea, siguranța, protecția mediului și cultura. Companiile au mulțumit celor peste 2.000 de colegi care s-au dedicat proiectelor comunitare prin mii de ore de voluntariat în ultimii trei ani.

Evenimentul a subliniat cifrele impresionante ale implicării, evidențiind anvergura contribuțiilor din partea companiilor și partenerilor.
Astfel, în ultimii 3 ani, s-au înregistrat 7300 de ore de voluntariat (peste 304 zile), donându-se 1 milion de kWh în 2023 către spitale, case de bătrâni, centre medicale pentru copii și asociații.
Colaborarea de 12 ani între E.ON și IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) a implicat 49.000 de acțiuni de educare în privința siguranței, inclusiv lecții de prim ajutor.
Investițiile au fost consistente, cum ar fi cele 4.3 milioane de euro pentru sistemele moderne de iluminat, beneficiind 20 de școli, și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice la Asociația Lumina.
În cadrul acțiunilor de voluntariat, 900 de colegi s-au implicat în renovarea de spații de joacă, biblioteci și locuri de joacă în școli, în timp ce s-au plantat copaci pe o suprafață de 16 hectare.
Peste 1000 de copii proveniți din familii defavorizate au primit cadouri în ultimii 3 ani, iar Directorul General E.ON Energie România, Claudia Griech, a recunoscut și apreciat eforturile acestora.

Doamna Claudia Griech a declarat pe social media: „Binele făcut din suflet nu așteaptă recompensă. Dar, totuși, din când în când faptele bune trebuie puse în lumină pentru a-i inspira pe semenii noștri și a transmite mesajul că doar împreună putem contribui la un bine mai mare. Cu mândrie și multă bucurie am participat la prima ediție a Galei Faptelor Bune organizată de e.on, în care i-am adus în lumina reflectoarelor pe colegii noștri voluntari și pe unii dintre partenerii noștri împreună cu care, de-a lungul anilor, am derulat multe proiecte de succes pentru comunitate.
Le mulțumesc și îi felicit pe cei care au fost premiați pe scenă, dar recunoștința mea se îndreaptă în egală măsură și către colegii care s-au implicat mereu cu entuziasm în activitățile de CSR și care nu au fost prezenți aseară. Pentru că tuturor li se potrivește din plin descrierea pe care un coleg a sintetizat-o pe scenă: ‘să faci bine nu înseamnă să dai din ce ai, ci să dai din ce ești’.
Și sunt convinsă că împreună ne vom strădui să facem bine în continuare!”

#FacemBine #voluntariat #GalaFaptelorBune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare