Prima zi a anului școlar, liberă pentru părinți: propunerea legislativă avansează după adoptarea tacită în Senat

ZILE LIBERE. Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă care prevede ca prima zi a anului școlar din învățământul preșcolar, primar și gimnazial să devină zi liberă pentru părinți. Inițiativa aparține senatorului PSD Claudiu Catană și urmează să ajungă la Camera Deputaților, forul decizional, înainte de a intra în procedura de promulgare.

Proiectul a fost adoptat tacit deoarece termenul pentru dezbatere și vot – 3 decembrie – a expirat fără ca senatorii să îl supună votului în plen. Conform textului legislativ, părinții, așa cum sunt definiți în Noul Cod Civil, ar urma să beneficieze de o zi liberă în prima zi de școală pentru a-și putea însoți copiii la festivitatea de deschidere a noului an educațional.

În expunerea de motive, inițiatorul subliniază că acest moment este unul cu o încărcătură emoțională puternică pentru întreaga familie, iar prezența părinților este esențială pentru adaptarea copilului la mediul școlar. „Prima zi de școală este un eveniment important pentru toată familia. Emoțiile cele mai puternice le trăiesc părinții, care se întreabă dacă micuțul se va acomoda, dacă va plânge sau dacă va accepta desprinderea de casă”, se arată în document.

Propunerea legislativă semnalează și o problemă practică recurentă: începutul anului școlar cade întotdeauna într-o zi lucrătoare, ceea ce îi obligă pe părinți să își ia concediu sau să solicite învoire. În unele situații, angajatorii au refuzat învoirea sau au sancționat întârzierile, ceea ce a generat tensiuni și dificultăți în familiile cu copii mici. O zi liberă garantată prin lege ar elimina aceste situații și ar oferi părinților posibilitatea de a fi alături de copil într-un moment definitoriu.

Adoptarea tacită reprezintă doar primul pas în procesul legislativ. Camera Deputaților va decide în perioada următoare dacă proiectul devine lege, iar eventualele modificări sau clarificări pot fi introduse în această etapă. Dacă va trece de votul final și va fi promulgat de președintele României, măsura ar intra în vigoare începând cu anul școlar următor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare