Primul tezaur eneolitic din județul Mureș, descoperit la Sânișor

ARHEOLOGIE.  La marginea localității Sânișor, comuna Livezeni, s-a descoperit un mic depozit eneolitic (ca. 4300–3900 î.e.n.), datorită unei colaborări dintre Narcis-George Carțiș și Muzeul Județean Mureș. Depozitul de la Sânișor este 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐭𝐞𝐳𝐚𝐮𝐫 𝐞𝐧𝐞𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 de specialiști din județul Mureș și al doilea din Transilvania, după cel descoperit la Ariușd (jud. Covasna), din 1910.

Din fericire, după momentul descoperirii, artefactele au fost lăsate în pământ, astfel încât colectivul muzeal, format din cercetătorii Rita E. Németh, Botond Rezi și Daniel Cioată  au reușit documentarea la fața locului și recuperarea unor piese metalice.

Tezaurul constă în „două topoare întregi de cupru cu brațele în cruce și o a treia fragmentară”, care au fost găsite într-o groapă ovală, de mică adâncime. Acestea au fost datate ca aparținând începutului perioadei eneolitice, fiind produsul unei „metalurgii dezvoltate”. După ce vor fi restaurate și valorificate științific, piesele vor putea fi expuse în colecția muzeului.

 

 

Sursă foto: Muzeul Județean Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare