Primul tratament împotriva bolii ficatului gras, care afectează aproape jumătate din populația României

SĂNĂTATE. Autoritățile sanitare americane au autorizat un prim tratament împotriva unei forme grave a așa-numitei boli a ficatului gras, care afectează milioane de persoane din Statele Unite. Tratamentul, dezvoltat de Madrigal Pharmaceuticals, este autorizat pentru adulții diagnosticați cu steatohepatită non-alcoolică (NASH sau, mai nou, MASH), care suferă de fibroză hepatică.
NASH constă într-o acumulare anormală de grăsimi în ficat, ceea ce declanșează inflamația cronică a acestui organ. Celulele ficatului sunt înlocuite treptat de fibroză, țesut cicatricial care poate degenera în ciroză sau chiar în cancer. Aceasta este o afecțiune strâns asociată cu obezitatea și reprezintă o piață uriașă pentru grupurile farmaceutice.
În România, nu mai puțin de 40% din populația țării suferă de ficat gras. Decizia Agenției pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite „aduce speranță milioanelor de americani”, a reacționat într-un comunicat Fundația Americană pentru Ficat. Potrivit fundației, NASH/MASH ar urma să devină principala cauză a transplanturilor de ficat în Statele Unite până în anul 2025. Circa 6 până la 8 milioane de americani ar putea fi vizați de acest nou tratament, o cifră care se preconizează că va continua să crească, potrivit unei estimări citate de FDA.
Până în prezent, acești pacienți „nu dispuneau de un medicament care să acționeze direct asupra leziunilor ficatului lor”, a declarat Nikolay Nikolov, reprezentant din cadrul FDA, citat într-un comunicat. Tratamentul se administrează pe cale orală, o dată pe zi, alături de o alimentație corespunzătoare și exerciții fizice. Autorizarea s-a bazat pe un studiu clinic efectuat pe circa 900 de persoane, care a demonstrat după o perioadă de 12 luni beneficii în cazul pacienților care au primit tratamentul, comparativ cu cei cărora li s-a administrat un placebo. Cele mai frecvente efecte secundare au fost diareea și greața.
Această autorizare „reprezintă punctul culminant a 15 ani de cercetare”, a declarat Bill Sibold, manager la Madrigal Pharmaceuticals, citat într-un comunicat. „Este un moment istoric” pentru acest domeniu, a adăugat el. Tratamentul va deveni disponibil pentru pacienții din Statele Unite începând din luna aprilie, la farmaciile de specialitate, a indicat compania.




