Proces cu miză de aproape 5 miliarde de lei. Înalta Curte și Guvernul se confruntă din nou în instanță

JUSTIȚIE. Disputa dintre puterea judecătorească și Guvern privind plata drepturilor salariale restante ale magistraților intră într-o nouă etapă. Înalta Curte de Casație și Justiție revine joi în fața instanței, în faza de recurs, după ce a obținut câștig de cauză în primă instanță într-un proces care are o miză financiară estimată la aproximativ 4,8 miliarde de lei.
Litigiul a fost deschis împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor, după ce Executivul a amânat plata unor diferențe salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. În luna mai, Curtea de Apel București a dat dreptate Înaltei Curți și a obligat Guvernul să aloce fondurile necesare, inclusiv prin rectificare bugetară, pentru achitarea restanțelor.
Hotărârea primei instanțe prevede că obligațiile trebuie îndeplinite în termen de zece zile de la rămânerea definitivă a deciziei. În caz contrar, Executivul ar putea suporta penalități de întârziere și amenzi calculate pentru fiecare zi în care hotărârea nu este pusă în aplicare.
Acțiunea în instanță este semnată de președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, iar dosarul este considerat unul dintre cele mai importante litigii instituționale din ultimii ani, deoarece pune în discuție atât executarea unor hotărâri judecătorești definitive, cât și limitele competențelor fiecărei puteri în stat.
Guvernul contestă însă soluția pronunțată de Curtea de Apel și susține că instanța și-a depășit atribuțiile constituționale prin obligarea Executivului să aloce fonduri prin rectificare bugetară. Potrivit reprezentanților Guvernului, stabilirea bugetului de stat și distribuirea resurselor financiare reprezintă atribuții exclusive ale puterii executive și legislative, motiv pentru care conflictul a fost sesizat și la Curtea Constituțională.
La originea litigiului se află diferențele salariale rezultate în urma unor decizii adoptate în 2023 de Înalta Curte și Parchetul General, prin care salariile judecătorilor și procurorilor au fost majorate cu 25%, cu aplicare retroactivă începând din anul 2018, pentru a pune în aplicare hotărâri judecătorești definitive.
Ministerul Finanțelor a prevăzut în bugetul pe 2026 aproape cinci miliarde de lei pentru bugetul Înaltei Curți, o parte importantă a acestor fonduri fiind destinată achitării restanțelor salariale. Ulterior, Guvernul a decis amânarea unei părți din plăți și redirecționarea unor sume către finanțarea unui pachet de măsuri sociale.
Decizia care va fi pronunțată în recurs este așteptată cu interes atât de sistemul judiciar, cât și de autorități, întrucât poate avea un impact major asupra bugetului de stat și asupra raporturilor dintre puterea executivă și cea judecătorească.




