Programul artistic al taberei de rezidențe artistice și cercetare în artele spectacolului „LEGĂTURI” – ediția a III-a, Saschiz, 18-24 August 2024

EVENIMENT. Seria evenimentelor Taberei Legaturi deschise comunității din Saschiz și publicului larg debutează duminică, 18 August, ora 15.00 cu un picnic cultural, desfășurat în Cetatea de Refugiu din Saschiz. Evenimentul marchează deschiderea oficială a taberei și vernisarea expoziției de fotografie etnografică „VIEȚI DE IE”, curatoriată de Cristina Chiriac, Președinte CONAF și fondatoarea brand-ului „Flori de Ie”. Evenimentul propune o abordare neconvențională de promovare a patrimoniului cultural local, contribuind totodată la activarea participării comunității locale la cunoașterea patrimoniului național. Cei prezenți vor alfa povești de viața „cusute” în jurul IEI românești, simbol național, obiect vestimentar unic, care reprezintă diversitatea culturală a României.
„Prin această întâlnire dorim să prezentăm membrilor comunității locale, artiștilor, și marelui public, valoarea patrimonială a iei românești, precum și posibilitățile de valorizarea ale acestui simbol al culturii tradiționale românești.” (Daniel POP, director artistic).
Pasionații de artă vizuală au oportunități interesante de a intra în legătură cu arta. Aceștia pot admira universul plastic al artistului Costache Gavril Siriteanu, strănepotul lui Constantin Brâncuși, în cadrul expoziției „Sacru? Profan?”, „Expoziția reunește lucrări de pictură și sculptură care vă invită să pătrundeți în universal căutărilor sale, situate între teluric și serafic.”, declară Oana Leahu, curatorul expoziției. Vernisată duminică, 18 august la Camping zori, în Cloașterf, expoziția poate fi vizitată până miercuri, 21 august, zilnic, între orele 10.00- 18.00.
Tot duminică, în cadrul vernisajului, expoziției „Sacru? Profan?”, coregraful franco-român, artistul independent Daniel POP din Paris va susține un performance coregrafic, ca parte integrantă a programului său de cercetare doctorală, privind transversalitatea artistică și sensurile corpului hibrid.
De asemenea, iubitorii de jazz și poezie vor putea participa, luni 19 august, începând cu ora 19.00 la spectacolul „Touché.e”, recital de poezie pe versurile artistei Nuți Dorobanțu, în acorduri de blues și jazz, interpretate de Sylvie Burger (Fanța) și Călin Noru Stamatoiu.
Seara de luni va fi încheiată de „Woman Kind” (Franța) cu un concert soul jazz. Începând cu ora 21.00, solista Sylvie Burger va oferi iubitorilor de muzică bună prezenți Dominic Boutique Cloașterf, o experiență unică, transformatoare.
Marți, 20 august, ora 19.00, expertul în comunicare și marketing strategic, Ioana Șerban va susține o conferință „Primii pași în construirea branding-ului personal”. Sesiunea va oferi participanților prezenți la Dominic Boutique Cloașterf, instrumente esențiale pentru a-și construi și promova identitatea profesională. Aceștia vor învăța să-și gestioneze imaginea pe rețelele sociale și să-și îmbunătățească prezența online.
Miercuri, 21 august, începând cu ora 18.00, la Camping Zori, compania de teatru „Dollo” din Arad, va aduce o explozie de veselie pe străzile din Cloașterf. Artiștii marionetiști, Laura Boboc și Adam Boboc vor deschide „Laboratorul veseliei”, un spectacol de teatru de animație, interactiv, adresat copiilor de toate vârstelor.
Joi, 22 August, ora 21.00, la Dominic Boutique din Cloașterf, designerul francez de origine mexicană, Eddie Corps va participa la un open session, prilejuită de prezentarea „Paris Fashion Week Projection SS24”. Pe tot parcursul sesiunii participanții vor putea adresa întrebări, care vor fi moderate de Daniel Pop.
ACCESUL LA TOATE EVENIMENTELOR TABEREI LEGĂTURI ESTE GRATUIT ȘI ESTE PERMIS ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE.
AGENDA ACTIVITĂȚILOR CULTURALE
DUMINICA, 18 AUGUST 2024
15.00: DESCHIDEREA TABEREI
Speaker : Daniel POP- Director artistic
15.30: EXPOZIȚIE FOTO & PICNIC CULTURAL | „VIEȚI DE IE”
Curator: Cristina CHIRIAC, președinte CONAF, fondatoarea brand-ului Flori de Ie
Locul: Cetatea de refugiu Saschiz
18.00: VERNISAJUL EXPOZIȚIEI DE PICTURĂ ȘI SCULPTURĂ | „SACRU? PROFAN?”
a artistului plastic Gavril SIRITEANU
Curator: Oana LEAHU
18.00: PERFORMANCE COREGRAFIC: DANIEL POP (ART12PM)
Locul: Camping Zori, Cloașterf
LUNI, 19 AUGUST 2024
19.00 – 20.00: RECITAL JAZZ/ POETRY SESSION „TOUCHÉ.E”
Artiști: Sylvie BURGER, Călin Noru STAMATOIU (colaj poezii de Nuți DOROBANȚU)
Locul: Dominic Boutique, Cloașterf
21.00 CONCERT WOMANKIND CU SYLVIE BURGER
Locul: Dominic Boutique, Cloașterf
MARȚI, 20 AUGUST 2024
19.00: CONFERINȚA | „PRIMII PAȘI ÎN CONSTRUIREA BRANDING-ULUI PERSONAL”
Speaker: Ioana ȘERBAN
Locul: Dominic Boutique, Cloașterf
MIERCURI, 21 AUGUST 2024
18.00: SPECTACOL DE ANIMAȚIE INTERACTIV „LABORATORUL VESELIEI’’
susținut de artiștii păpușari Laura și Adam BOBOC, Compania teatrală „Teatrul Dollo’’ din Arad
Locul: Camping Zori, Cloașterf
JOI, 22 AUGUST 2024
21.00: „PARIS FASHION WEEK PROJECTION SS24”
sesiune dezbateri online (Q&A)
Speaker: Eddie CORPS
Locul: Dominic Boutique, Cloașterf
VINERI, 23 AUGUST 2024
18.00: SPECTACOL „KIDS JOY” –
restituirea atelierului marionete – copii
Regia: Laura și Adam BOBOC (Teatrul Dollo, Arad)
Locul: Camping Zori, Cloașterf
19.00: SPECTACOL „TOȚI/ TOUSTES!”
restituirea atelierului performativ – studenții UAT și amatori
Direcția artistică: Daniel POP și trainerii
Locul: Strada Principală din Cloașterf și Căminul Cultural din Cloașterf
Accesul la toate evenimentelor taberei LEGĂTURI este gratuit și este permis în limita locurilor disponibile.
VĂ MULȚUMIM PENTRU SPRIJINUL ACORDAT ÎN PROMOVAREA ACESTUI EVENIMENT!
PERSOANE DE CONTACT:
Daniel POP, director artistic al Taberei LEGĂTURI
e-mail: dany_cu_y@yahoo.com
Tel.: +33 645 142 135
Adriana BOANTA, manager proiect
e-mail: tabaralegaturi@gmail.com
Ioana-Ștefana ROMAN, președinte ECART
e-mail: asociatiaecart@gmail.com
Tel. 0745 220 018





