Proiect de anvergură finalizat la Tg. Mureș, privind centrele corecționale pilot

PROIECT. Serviciile de probațiune din patru județe ale României, în colaborare cu penitenciarele, au fost implicate timp de patru ani într-un proiect comun ambițios, respectiv: crearea cadrului pentru pilotarea unor centre corecționale de tranziție spre comunitate, pentru persoanele private de libertate. Proiectul a fost gândit astfel încât specialiștii din ambele instituții să asigure, cu sprijinul autorităților locale, implementarea unei intervenții integrate, menite să asigure o facilă reinserție în comunitate a persoanei liberate din sistemul penitenciar. Proiectul a fost susținut prin granturile finanțate de Norvegia, țară în care funcționează astfel de centre.

Centrele corecționale românești vor fi pilotate în județele: Mureș, Maramureș, Vaslui și Botoșani. Scopul acestora vizează creșterea gradului de autonomie şi responsabilitate socială a persoanelor private de libertate, încă de pe durata executării pedepsei, iar în etapa post-liberare, specialiștii serviciilor de probațiune vor ghida procesul lor de reintegrare în societate. Printre criteriile de selecție ale deținuților care vor fi custodiați în astfel de centre se află perioada rămasă până la analiza în comisia de liberare condiționată, participarea la activități de reintegrare socială și lucrative, precum și motivația.

Cea mai recentă reuniune din cadrul acestui proiect, a avut loc la Târgu-Mureș, în data de 29 martie 2024. Cu această ocazie specialiștii din sistemul de probațiune și din penitenciare au definitivat planul de intervenție pre și post liberare care va fi implementat în centrele corecționale înființate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare