Propunerea PNL Mureș de construire a unui nou pod peste râul Mureș ajunge la vot în Consiliul Local

COMUNICAT DE PRESĂ. Conducerea PNL Mureș a anunțat astăzi, 24 octombrie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, că Proiectul de Hotărâre referitor la construcția unui nou pod peste râul Mureș va ajunge la vot în cadrul ședinței din această săptămână a Consiliului Local Târgu Mureș.
Mai exact, aleșii municipiului Târgu Mureș vor dezbate și vota proiectul de hotărâre privind aprobarea elaborării Proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții de utilitate publică locală “Pod de legătură peste râul Mureș, zona Aleea Carpați”. Noul pod peste râul Mureș va face legătura între strada Mureșului și strada Zăgazului, iar noua investiție va reorganiza traficul pe străzile din zona Aleea Carpați și 7 Noiembrie, prin înființarea de sensuri unice care vor crește fluența și siguranța traficului rutier, urmând ca timpii de deplasare să se îmbunătățească semnificativ.
 
“Cred că includerea pe ordinea de zi a proiectului noului pod peste râul Mureș este o veste importantă pentru toți târgumureșenii, dar și pentru toți mureșenii din localitățile limitrofe municipiului, care traversează zilnic râul Mureș. Am găsit înțelegere la Executivul Primăriei Târgu Mureș, dovadă că acest proiect inițiat de viceprimarul Alexandru Gyorgy alături de consilierii locali PNL a fost inclus pe ordinea de zi. Cei patru consilieri locali liberali nu vor putea trece acest proiect prin votul lor, fără ca podul peste Mureș să aibă parte și de susținerea consilierilor de la celelalte partide din CL Târgu Mureș. Eu cred că toate forțele politice din Consiliul Local vor susține proiectul PNL și îmi exprim speranța că această inițiativă a noului pod peste Mureș să întrunească unanimitate. În jurul acestui proiect se poate crea unanimitatea de care Târgu Mureșul are nevoie.” a declarat președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre.
 
Prim-vicepreședintele PNL Târgu Mureș și viceprimarul municipiului, Alexandru Gyorgy, s-a declarat convins că toate forțele din cadrul Consiliului Local vor susține proiectul la votul care va avea loc joi, 27 octombrie, în Consiliul Local.
 
“Sunt sigur că toată lumea va susține proiectul consilierilor liberali și cu toții suntem convinși de necesitatea acestei investiții, dar și de importanța acesteia pentru oraș. Cred în acest proiect și veți vedea că avem capacitatea de a-l duce la bun sfârșit. Cred că în comparație cu alte soluții propuse pentru podurile peste râul Mureș, propunerea podului din Aleea Carpați este cea mai importantă, aceasta beneficiind și de proiectul aflat în cea mai avansată fază până la punerea în aplicare. Așadar, alături de colegii mei liberali considerăm că podul din Aleea Carpați este prioritar.” a afirmat viceprimarul municipiului Târgu Mureș, Alexandru Gyorgy.
 
Consilierul local Horea Șarlea, prim-vicepreședinte PNL Târgu Mureș, a prezentat câteva date tehnice cuprinse în studiul de fezabilitate al noului pod peste râul Mureș.
“Este vorba despre un pod care leagă cele două cartiere, Unirii și Aleea Carpați, între strada Mureșului și strada Zăgazului. Podul peste râul Mureș va avea o lungime de aproximativ 500 de metri, cu două sensuri giratorii care vor asigura descărcarea traficului de pe acest pod. Sunt mai multe soluții tehnice de realizare a investiției, însă cea mai rapidă și cred cea mai ieftină este aceea de utilizare a unor grinzi precomprimate. Este foarte important că acest pod este propus la o distanță suficient de mare de blocul de locuințe din Aleea Carpați, o distanță cuprinsă între 35-40 de metri. Podul susținut de consilierii PNL va avea două benzi, carosabilul va avea o lățime de 7,8 metri, cu trotuare și pistă de biciclete pe ambele părți.” a afirmat consilierul local liberal Horea Șarlea.
 
Podul peste râul Mureș propus de Partidul Național Liberal va costa aproximativ 80 de milioane de lei, sursa de finanțare putând fi asigurată din fonduri europene sau surse financiare puse la dispoziție de băncile europene și naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare