PSD cere implicarea Comisiei LIBE în disputa cu PNL privind justiția și statul de drept

POLITICĂ. Conflictul dintre PSD și PNL pe tema justiției ajunge la nivel european. Delegația social-democrată din Parlamentul European a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE), solicitând analizarea declarațiilor făcute de reprezentanții PNL cu privire la activitatea instanțelor și repartizarea completurilor de judecată.

Potrivit PSD, sesizarea nu urmărește ca Parlamentul European să intervină în dosarele aflate pe rolul instanțelor din România, ci vizează modul în care declarațiile unor lideri politici pot afecta independența justiției și încrederea publicului în sistemul judiciar.

Social-democrații au solicitat conducerii Comisiei LIBE ca subiectul să fie inclus în dialogul european privind statul de drept și, dacă va fi considerat necesar, să fie analizat și în cadrul grupului de monitorizare dedicat democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale.

În argumentația transmisă instituțiilor europene, PSD susține că reacțiile liberalilor referitoare la constituirea completurilor de judecată și la soluționarea unor cauze care privesc partidul reprezintă o presiune asupra sistemului judiciar și pot afecta principiul separației puterilor în stat.

Formațiunea invocă și poziția Consiliul Superior al Magistraturii, care a avertizat recent asupra unei escaladări a discursului public la adresa instanțelor și a atras atenția că astfel de mesaje pot diminua încrederea cetățenilor în actul de justiție.

PSD subliniază că orice persoană sau partid are dreptul de a contesta hotărâri judecătorești prin căile prevăzute de lege, însă consideră că presiunile publice asupra magistraților sau contestarea legitimității instanțelor înainte de epuizarea procedurilor judiciare sunt incompatibile cu principiile statului de drept.

De cealaltă parte, PNL susține că nu pune sub semnul întrebării independența justiției, ci solicită clarificări privind anumite decizii administrative luate de instanțe în dosarele referitoare la Congresul partidului. Disputa dintre cele două formațiuni se desfășoară după reacțiile recente ale CSM și ale instanțelor implicate în cauză și este posibil să fie analizată și la nivelul instituțiilor europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare