PSD nu se va pronunţa în favoarea candidaţilor din turul II al alegerilor prezidenţiale
ALEGERI. Prim-vicepreşedintele organizaţiei PSD Botoşani, Marius Budăi, a declarat marţi că partidul său nu va susţine oficial niciunul dintre candidaţii care au avansat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Fost ministru al Muncii, Budăi subliniază că alegătorii au avut timp suficient pentru a-şi forma opţiunile şi că nu este nevoie de intervenţii externe în procesul decizional al acestora.
„Alegătorii şi-au format deja destul de clar opţiunea și nu este nevoie să vină cineva să le spună pe cine să pună ştampila”, a afirmat Budăi, indicând că PSD nu mai are un candidat în această rundă electorală. Responsabilitatea de a convinge populaţia revine celor doi candidaţi care s-au calificat în finală.
Budăi a accentuat importanţa menţinerii echilibrului pe scena politică românească, având în vedere cele două curente politice care s-au conturat în timpul alegerilor: unul progresist şi unul suveranist. „A ne pronunţa acum în favoarea unuia dintre candidaţi ar însemna să ne pronunţăm împotriva celuilalt, ceea ce nu cred că este bine pentru România”, a subliniat el, apelând la unitate într-o perioadă în care ţara a traversat momente de dezbinare.
Fostul ministru a subliniat că PSD are o misiune clar definită pentru următoarea legislatură: asigurarea stabilităţii şi echilibrului în politica românească. „România are nevoie de echilibru şi stabilitate”, a adăugat Budăi, exprimându-şi convingerea că simpatizanţii PSD sunt deja bine informaţi şi ştiu cu cine doresc să voteze.
Această poziţie reflectă o strategie a PSD de a-şi păstra neutralitatea în contextul alegerilor prezidenţiale, în încercarea de a construi punţi între diveritele orientări politice din societate, în favoarea unei Românii unite.