Rata anuală a inflației a scăzut ușor în februarie, dar rămâne peste 7%, conform datelor INS

ECONOMIE. Rata anuală a inflației în luna februarie 2024 a scăzut la 7,23%, față de 7,41% în ianuarie, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele nealimentare cu 7,82%, iar serviciile cu 11%.

Indicele prețurilor de consum în februarie 2024 comparativ cu ianuarie 2024 a fost 100,81%. Rata inflației de la începutul anului a fost 1,9%, iar cea anuală în februarie 2024 comparativ cu februarie 2023 a fost 7,2%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48% în februarie 2024 față de februarie 2023 și cu 0,73% față de ianuarie 2024. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la conservele din fructe, cu 13,37%, berea cu 11,86%, și peștele proaspăt cu 11,53%.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,82% în februarie 2024 față de februarie 2023 și cu 0,89% față de ianuarie 2024. Detergenții s-au scumpit cu 23,77%.

Serviciile s-au scumpit cu 11% în februarie 2024 față de februarie 2023 și cu 0,78% față de ianuarie 2024. Serviciile poștale au avut cea mai mare creștere, de 26,64%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare