Rata anuală a Inflaţiei în scădere: 6,72% în Noiembrie 2023

FINANCIAR. Institutul Naţional de Statistică a publicat datele referitoare la rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023, indicând o scădere semnificativă la 6,72%, comparativ cu nivelul înregistrat în octombrie, care era de 8,07%. Analiza detaliată relevă că această evoluţie este influenţată de creşterea preţurilor la mărfurile alimentare cu 6,84%, cele nealimentare cu 5,08%, şi serviciile cu 11,18%.

Conform INS, indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2023 s-a situat la 99,99%. În ceea ce priveşte rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2023 faţă de decembrie 2022), aceasta a fost de 6,3%. Rata anuală a inflaţiei în noiembrie 2023 comparativ cu aceeaşi lună din 2022 a fost de 6,7%, iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni a fost de 11,2%.

Datele referitoare la indicele armonizat al preţurilor de consum arată că acesta a fost de 99,90% în luna noiembrie 2023 comparativ cu octombrie 2023. Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza acestui indice a fost de 6,9%, iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni a fost de 10,3%.

Banca Naţională a României (BNR) a menţinut prognoza de inflaţie la 7,5% pentru finalul acestui an, conform datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Totuşi, BNR a revizuit în creştere prognoza pentru sfârşitul lui 2024, estimând o inflaţie de 4,8%. În august 2023, BNR anticipa o inflaţie de 7,5% la finalul anului 2023 şi de 4,4% pentru sfârşitul lui 2024. Conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei din noiembrie 2023, BNR anticipează o creştere temporară a ratei anuale a inflaţiei la 7,7% la finalul primului trimestru din 2024, urmată de o scădere la 6,8% la sfârşitul trimestrului II al anului viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare