REABILITARE – În urma unei donații, vor începe lucrările de conservare la Biserica fortificată din satul mureșean Daia

MONUMENT ISTORIC. Biserica evanghelică fortificată din satul mureșean Daia (comuna Apold), monument istoric de importanță națională edificat în secolul al XV-lea, va putea fi reabilitată, începând din anul 2019, în urma unei donații “modeste, dar respectuoase”, de 24.000 de dolari.

 

Donația (“o modalitate de a respecta cultura României şi de a ajuta la conservarea ei”) a fost oferită de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, episcopului Bisericii Evanghelice din România, Reinhardt Guib, și a fost posibilă prin programul Departamentului de Stat al SUA “Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Patrimoniului Cultural”, un fond mondial din care s-au mai finanțat reparații la bisericile fortificate din localităţile sibiene Movile şi Agârbiciu.

 

Episcopul Guib a anunțat că această donație face posibilă, începând de anul viitor, lucrările de conservare la biserica fortificată din Daia (jud. Mureş), unde serviciul religios are loc doar o dată pe lună.

 

Biserica evanghelică din satul Daia are hramul Sfintei Fecioare Maria și a fost edificată la 1447, în stilul gotic târziu (decadent), cu zid de apărare din piatră prevăzut cu guri de tragere. Starea de conservare a edificiului este extrem de precară, zidurile bisericii fiind deformate și fisurate, iar acoperișul, compromis. De asemenea, clopotnița – care mai păstrează și mecanismul ceasului -, construită de meșterul Josef Karl Melischek, are structura de rezistență atât de degradată, încât turnul este înclinat.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare