Regele englezilor: viața lui Alfred cel Mare

ISTORIE. Alfred cel Mare și-a petrecut viața luptând împotriva vikingilor și punând bazele regatului Angliei. Singurul monarh englez care a fost numit „cel Mare”, Alfred a fost la fel de priceput pe câmpul de luptă ca și în afara acestuia. Nu numai că a fost un mare conducător pe timp de război, dar a fost și un reformator social avangardist pe timp de pace.

Context

La 8 iunie 793 d.Hr., un grup de nordici navigatori din Scandinavia a traversat Marea Nordului și a debarcat pe Insula Sfântă Lindisfarne, chiar în largul coastei de nord-est a Angliei. Grupurile de raiduri vikinge au crescut ca mărime și frecvență în deceniile următoare, până în anul 865 d.Hr., când o mare armată scandinavă a fost adunată pe coastele engleze.
Cunoscuți sub numele de Marea Armată păgână, vikingii au căutat să cucerească și să se stabilească în loc să facă doar raiduri. La sosirea lor, Anglia era împărțită în patru regate anglo-saxone – Mercia, Wessex, Northumbria și East Anglia.

Primii ani de viață ai lui Alfred

Născut în anul 849 d.Hr. în Wantage, Anglia, Alfred a fost cel mai mic dintre cei șase copii. A trăit în Regatul Wessex, care se afla în sud-vestul Angliei de astăzi. Tatăl său a fost Aethelwulf, care a condus Wessex din 839 d.Hr.

Încă de la o vârstă fragedă, Alfred a manifestat un interes deosebit pentru învățarea poeziei engleze și a dezvoltat o fascinație pentru limba latină. A vizitat Roma de două ori în primii săi ani de viață, întâlnindu-se chiar cu Papa, care l-a uns consul onorific al orașului.

Având patru frați mai mari, părea improbabil ca Alfred să devină vreodată rege. Cu toate acestea, după moartea tatălui său în 858 d.Hr., frații mai mari ai lui Alfred au moștenit tronul succesiv, fiecare dintre ei conducând pentru o perioadă de timp înainte de a muri.

De la prinț la rege

În anul 868 d.Hr., Alfred s-a căsătorit cu Ealhswith, fiica unui nobil din Mercian. Cei doi au avut împreună cinci copii.
Când a sosit Marea Armată păgână, următorul frate mai mare al lui Alfred, Aethelred, era rege de Wessex. În același an în care Alfred s-a căsătorit cu Ealhswith și-a început cariera militară, fiind înregistrat luptând alături de fratele său împotriva vikingilor.

Unul câte unul în următorii ani, regatele anglo-saxone au căzut în fața hoardei invadatoare, până când doar Wessex a rămas independent. În 871 d.Hr., Aethelred a murit, lăsându-l pe Alfred să moștenească tronul la vârsta de 21 de ani.

Lupta cu vikingii

Incapabil să-i alunge pe vikingi din ținutul său, Alfred a fost nevoit să facă pace. Pacea a durat următorii cinci ani, până când nordicii au pornit din nou un asalt asupra Wessex-ului. În anul 877 d.Hr., regele danez Guthrum a lansat un atac surpriză asupra casei regale a lui Alfred la Chippenham, forțându-l pe Alfred să fugă în pădurile din apropiere cu un mic grup de oameni.
Înființând un fort la Athelney, în mlaștinile din Somerset, Alfred a început să adune o armată din populația locală. Conducând atacuri de gherilă împotriva danezilor în următoarele câteva săptămâni, Alfred a reușit în cele din urmă să adune o forță suficient de mare pentru a duce o bătălie în câmp deschis.

Victorie, coexistență și legea daneză

În Bătălia de la Edington din 878 d.Hr., Alfred a obținut o victorie decisivă împotriva lui Guthrum, ceea ce a dus la un acord de pace între cei doi, cunoscut sub numele de Tratatul de la Wedmore.
Ca parte a acordului, Guthrum a fost obligat să accepte botezul, Alfred fiind declarat nașul său. De asemenea, forțele lui Guthrum au fost obligate să părăsească regatul Wessex, permițându-i lui Alfred să își recupereze fortăreața de la Chippenham, precum și să obțină noi câștiguri teritoriale în Kent și Mercia de Vest.

La scurt timp după aceea, Guthrum și Alfred au ajuns la un alt acord. Tratatul dintre Alfred și Guthrum urmărea să stabilească o pace durabilă între cei doi, definind granițele teritoriilor lor și convenind asupra comerțului pașnic.
Legile și obiceiurile vikingilor erau valabile în partea de est a Marii Britanii, cu un teritoriu care se întindea de la Londra în sud, prin Midlands și până în nordul țării. Zona a devenit cunoscută sub numele de Danelaw, numele său provenind din engleza veche „Dena lagu”, care înseamnă „legea danezilor”.

Consolidarea apărării

Cu toate că grupările vikinge au continuat să traverseze liniile de demarcație, anii care au urmat au fost relativ pașnici.
Alfred a profitat de această ocazie pentru a-și reconstrui regatul și pentru a-și consolida apărarea. Mai întâi, și-a reorganizat armata într-un sistem care îi permitea să fie mai receptivă la atacurile vikingilor, care includea un nou sistem de impozite și de recrutare.

Apoi a înființat așezări fortificate în sudul Angliei, asigurându-se că acestea sunt bine echipate și pregătite să respingă orice alte amenințări venite de peste ocean. Acestea erau cunoscute sub numele de „burhs”, cuvântul din engleza veche pentru „boroughs”.

Planificarea atentă a lui Alfred a făcut ca nicio parte a Wessex-ului să nu se afle la mai mult de 20 de mile de una dintre aceste noi așezări. De asemenea, a înființat o nouă flotă, echipată cu nave mai mari și mai rapide; o apărare maritimă solidă pentru a-i ține la distanță pe vikingi.

Reformator social

Împreună cu îmbunătățirile sale militare a venit o abundență de noi reforme sociale. Alfred a stabilit un cod de legi, adunând normele anterioare și introducând noi reglementări administrative pentru a crea o lege anglo-saxonă unificată.
De asemenea, a încercat să aducă poporul anglo-saxon într-o cultură mai unificată, considerând că declinul educației și al învățării, datorat raidurilor vikingilor, a fost catastrofal pentru societatea lor. Singura modalitate de a remedia acest lucru era promovarea educației și a activităților intelectuale, astfel că a adus cei mai buni savanți din străinătate pentru a preda în școli.

Alfred a învățat chiar și latina la treizeci de ani, pentru a ajuta la traducerea mai multor cărți în limba anglo-saxonă și pentru a contribui la progresul alfabetizării în regatul său. Alfred a comandat, de asemenea, Cronica anglo-saxonă, una dintre cele mai importante surse istorice despre Anglia anglo-saxonă produse vreodată. Aceasta a jucat, de asemenea, un rol esențial în momentul în care a promovat unificarea Angliei și l-a celebrat pe Alfred și monarhia sa.

Moarte și moștenire

În anul 886 d.Hr., Alfred a trecut din nou la ofensivă și a cucerit Londra, un câștig teritorial semnificativ care a pus bazele pentru ca generațiile viitoare să facă noi represalii împotriva vikingilor. După victoria de la Londra, Alfred a început să se autointituleze „regele englezilor”. Monedele au început să se refere la el în acest fel.

În cea mai mare parte a vieții sale, a suferit de diverse afecțiuni care l-au lăsat bolnăvicios și fragil. S-a stins din viață la vârsta de 50 de ani în anul 899 d.Hr. din cauze necunoscute. A fost înmormântat la Winchester, iar fiul său cel mare, Edward, i-a succedat la tron.

Apărarea curajoasă a Wessex-ului de către Alfred, împreună cu amplele sale reforme militare și sociale, au stabilit structura inițială a societății engleze. Descendenții săi, în special nepotul său Æthelstan, au început să fie vârful de lance al unificării complete a Angliei anglo-saxone.
Acest lucru a fost realizat până în anul 945 d.Hr., după ce Eric Bloodaxe, unul dintre cei mai faimoși vikingi din istorie și regele de atunci al Northumbriei, a fost în cele din urmă alungat din regiune. Danelaw nu mai exista.