Regina Maria, un înger trimis în această țară, care a iubit necondiționat poporul român
ISTORIE. Regina Maria, una dintre cele mai puternice figuri feminine din istoria națională, este considerată “un dar din ceruri” trimis românilor, pentru că a iubit necondiționat poporul român și l-a apărat cu prețul unor sacrificii uriașe.
Maria Alexandra Victoria, care avea să devină prima regină a României Mari, s-a născut la 29 octombrie 1875, în Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, ca al doilea copil al Ducelui Alfred de Saxa – Coburg – Gotha, al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, și al Marii Ducese Maria Alexandrovna Romanova, singura fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
“Jocul politico-diplomatic al Europei de la sfârșitul secolului al XIX-lea o va prinde în mrejele sale și, ademenită de mirajul unei căsătorii cu prințul moștenitor al României, un tânăr de origine germană, cu ochi buni și limbaj erudit, va accepta să părăsească Marele Imperiu Britanic pentru a veni în România, o țară mică, situată undeva la Porțile Orientului. Ajunsă în noua ei patrie, Maria trebuia să se facă cunoscută de toți locuitorii României, pentru a deveni garantul eredității dinastiei românești. Sosirea ei ca prințesă moștenitoare a fost percepută ca un răgaz de către poporul român, care vedea în regele lor un ideal de putere, statornicie și devotament față de țară”, a declarat pentru AGERPRES Costin-Mihai Dumitru, doctor în istorie de artă, istoric de artă care lucrează la Muzeul Național Peleș.
“Când cuplul Ferdinand și Maria a sosit la București, a fost întâmpinat de oficialitățile locale cu salutul: “Bine ai venit, mireasă, aleasă de Dumnezeu pentru cinstita patrie!”. Din acel moment, Maria a jucat poate cel mai important rol atât în cadrul Familiei Regale, fiind cea care a putut transforma visul românilor în realitate prin nașterea unui moștenitor, cât mai ales în viața publică, unde a militat pentru acceptarea femeii în societate și pentru unificarea țării cu care, așa cum spunea de fiecare dată, ‘Dumnezeu a binecuvântat-o’. Încă din primele momente ale ‘călătoriei’ sale de 45 de ani în România, Maria a fost percepută ca un dar divin, ceea ce a transformat-o într-o adevărată legendă”, spune Costin-Mihai Dumitru, doctor în științe politice.
“Departe de țara sa de origine, Maria a încercat mereu să se reinventeze, să vibreze la unison cu noua sa patrie. Spirit liber, plin de curaj și feminitate, în total dezacord cu regele Carol I, al cărui caracter apolinic aproape că a distrus sacralitatea frumuseții, prințesa își va găsi alinarea și liniștea în pictură”, explică istoricul de artă.
“Ea căuta frumusețea în orice și o va găsi mereu, florile trezindu-i mereu simțurile, “crinul înalt al Maicii Domnului” era floarea care o inspira mereu, floarea a cărei frumusețe o considera perfectă, căci această floare era nobilă, impunătoare, chiar sacră, amintindu-i de picturile religioase. Mereu se întreba ce este frumusețea și nu găsea niciodată răspunsul pe care îl căuta, dar știa cel puțin că era acel ceva ceva care îi ridica mereu spiritul. (…) Dragostea pentru culoare și simțul înnăscut al liniei au ajutat-o foarte mult, pictura ei fiind întotdeauna originală, și datorită simțului incontestabil al culorii pe care îl avea, în timp ce imaginația cu care fusese înzestrată încă din copilărie o ajuta în momentele cele mai grele să creeze imagini frumoase din linii și tușe pline de culori vii, în care se refugia ori de câte ori avea nevoie să se reconecteze cu ea însăși. În timp, Maria a devenit patroana artelor moderne. Astfel, a ajutat la înființarea Societății Tineretului Artistic (3 decembrie 1901), ceea ce a fost ca o altă declarație că ea credea în frumos, în estetică. În timp ce era izolată ca într-o cușcă de aur în minunatele castele construite de primul suveran al României, tânăra prințesă a încercat să găsească libertatea în artă; dacă Schiller spunea că “Arta este fiica libertății”, Maria ar fi spus că arta este însăși libertatea, darul pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor pentru a putea descoperi creația Sa. Acest portret al Mariei încearcă să dezvăluie spiritul și gândirea celei care avea să scrie cu litere de aur destinul țării pe care și-o făcuse cu lacrimi și suspine, o țară care devenise pentru ea “ca o religie””, spune Costin-Mihai Dumitru.
Maria a devenit regină a României o dată cu urcarea pe tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial în care atât Familia Regală, cât și clasa politică erau profund divizate în tabere care susțineau fie neutralitatea țării, fie implicarea ei în război, prin aderarea la una dintre cele două alianțe aflate în conflict.
Încă de la început, Regina Maria s-a implicat în viața politică a țării, dând dovadă de tact, îndrăzneală și diplomație. A discutat cu soțul ei, a avut inițiative, a primit miniștri și diplomați, a participat la festivități și și-a susținut cu tenacitate punctele de vedere.
Regina s-a opus participării României la război alături de Puterile Centrale, susținând în schimb alianța cu țările Antantei, deoarece dorea eliberarea provinciilor românești aflate sub controlul Imperiului Austro-Ungar și crearea statului național român mai mare.
“A devenit zi de zi o adevărată româncă, i-a iubit pe români, iar românii au început să o iubească din ce în ce mai mult, au început să o perceapă ca pe una dintre ei. Apoi au venit vremurile întunecate ale Primului Război Mondial, un foc uriaș care a mistuit întreaga lume; în aceste vremuri foarte tulburi, Maria a urcat pe tronul țării alături de augustul ei soț, pentru următorii treisprezece ani. Înțelegând încă din momentul izbucnirii primei conflagrații mondiale că în adâncul sufletului fiecărui român exista o singură și adevărată simpatie, Franța, și un singur ideal, Transilvania, Maria va interveni pe lângă regele Ferdinand, reușind să încline balanța în favoarea Puterilor Centrale, bloc din care făcea parte și țara natală a regelui, declarând război Austro-Ungariei și implicit Germaniei. Ca urmare a acestei decizii, regele Ferdinand va fi șters din Cartea de Onoare a familiei Hohenzollern și, mai mult decât atât, va fi chiar excomunicat de către primatul Bisericii Catolice. Regina s-a bazat pe relațiile “neoficiale” pe care le avea cu verii săi, Regele Angliei și Împăratul Rusiei, dar mai ales pe încrederea nezdruncinată în Anglia și pe împlinirea idealului național de unire a tuturor românilor”, a declarat Costin-Mihai Dumitru, doctor în istorie.
Dând dovadă de mult curaj și putere în timpul Primului Război Mondial, Regina Maria a lucrat direct pe front, în spitalele de campanie, și a coordonat activitatea unei fundații de caritate, astfel că a fost numită popular “mama răniților” și “regina soldat”.
“Puține regine au văzut astfel de priveliști și au pășit în astfel de locuri pline de atâta mizerie hidoasă și inimaginabilă; deși nu se sperie ușor, în retrospectivă, Maria va concluziona că a fost o perioadă de mizerie fantastică, o perioadă în care toți o priveau ca pe ultima lor speranță, iar forța care a împiedicat-o să cadă în disperare a fost faptul că toți soldații o căutau, tot timpul, numind-o “Mama noastră”. Chiar și cei mai bolnavi sau cei care delirau păreau să o recunoască atunci când se străduia să se îndrepte printre cadavre spre cei care, cu ultimele lor puteri, își ridicau mâinile spre ea”, a declarat istoricul de artă de la Muzeul Național Peleș.
În octombrie-noiembrie 1926, Regina Maria a efectuat o serie de vizite oficiale în Europa Occidentală, dar și un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii. La New York, s-a întâlnit cu primarul orașului; la Washington, a avut o discuție cu președintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea ei. Turneul a fost întrerupt de deteriorarea stării de sănătate a regelui Ferdinand.
Regina a fost îndepărtată din viața politică a țării de către fiul său, Carol, care a preluat tronul prin detronarea regelui Mihai, care se afla sub Regență. Mai mult, Carol al II-lea a stabilit reședința reginei Maria în orașul Balchik, în Cadrilater, unde și-a construit o vilă, o grădină amenajată în stil englezesc și o mică biserică – “Stella Maris”.
Starea de sănătate a reginei Maria s-a înrăutățit în 1938 și a fost internată într-o clinică din Dresda. Tratamentul nu a dat rezultate și, aflând că i se apropie sfârșitul, a decis să se întoarcă în țară, ajungând la Sinaia la 17 iulie 1938.
O zi mai târziu, a murit, la Castelul Pelișor, la vârsta de 62 de ani, după o suferință cumplită.
“Maria, îngerul trimis românilor, trebuie privită ca femeia care a iubit necondiționat și a apărat, cu prețul unor sacrificii uriașe, destinele poporului pe care Dumnezeu i l-a făcut cadou. În testamentul său moral “Scrisoare către Țara și Poporul meu”, Maria a transmis un mesaj foarte emoționant pentru poporul cu care s-a identificat: “De acum înainte nu vă voi mai putea trimite semne, dar mai ales, amintiți-vă, Poporul meu, că v-am iubit și că vă binecuvântez cu ultima mea suflare!”“, a spus Costin-Mihai Dumitru.
Ultima dorință a Reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela din Balchik, special destinată acestui scop, însă realitățile geopolitice au făcut ca, începând cu 1940, la doar doi ani de la moartea suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluție temporară a fost păstrarea ei la Bran, dar capela de acolo a fost profanată în perioada comunistă. Inima a fost apoi transferată la Muzeul Național de Istorie.
“În situația dată, în care Balcic se afla în afara teritoriului național, Majestatea Sa Regele a decis ca, pe o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie în Sala de Aur (a Castelului Pelișor), unde a murit suveranul”, transmitea Casa Regală în 2015.
Astfel, la 3 noiembrie 2015, inima Reginei Maria a fost așezată în Sala de Aur a Castelului Pelisor, unde se odihnește și astăzi.
