Religia este o disciplină opțională ca oricare alta, ea poate fi inclusă printre probele examenului de Bacalaureat

RELIGIE. Religia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă printre probele examenului de Bacalaureat, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.
“Propunerea BOR și a celorlalte culte din România ca elevii să aleagă Religia ca materie pentru examenul de Bacalaureat, materie studiată la cererea părinților/elevului și care face parte din trunchiul comun al programei școlare, este logică și justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituție, școlile și liceele sunt chiar obligate să propună, alături de alte discipline opționale, Religia ca obiect de studiu. După cum se știe, elevii nu sunt înscriși împotriva voinței lor la orele de Religie, ei/părinții lor trebuind să facă o cerere oficială în acest sens. În concluzie, Religia este o disciplină opțională ca oricare alta și poate fi inclusă printre disciplinele examenului de Bacalaureat, așa cum era în România pre-comunistă, așa cum este în multe dintre țările UE”, a transmis Bănescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, “este evident că disciplina Religie destinată examenului de Bacalaureat trebuie să cuprindă, în principal, acele conținuturi care ilustrează dimensiunea culturală profundă a creștinismului, istoria și arta creștină, rolul său în istoria culturii și civilizației românești și europene”.
Potrivit Edupedu.ro, treisprezece reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român au solicitat, într-un demers comun adresat ministrului Educației, Ligia Deca, ca Religia să fie inclusă printre opțiunile elevilor, la fel ca și alte materii din trunchiul comun, ca probă de examen pentru noul Bacalaureat propus în proiectul Legii Educației.
Reprezentanții bisericilor vorbesc despre faptul că Religia nu trebuie să fie discriminată ca disciplină școlară, în raport cu celelalte care pot fi alese de elevi pentru a susține probele la Bacalaureat.