Rețea suspectată de trafic de persoane, destructurată în Bihor. Victime vulnerabile, exploatate sub paravanul unei asociații umanitare

PREVENȚIE Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR și procurorii DIICOT au desfășurat marți o amplă operațiune în județul Bihor, unde au pus în aplicare 27 de mandate de percheziție într-un dosar ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane. Anchetatorii susțin că gruparea ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile, folosind drept paravan o asociație umanitară și de caritate, provocând un prejudiciu estimat la aproximativ 13 milioane de lei.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, cercetările au început în urma unei sesizări din oficiu formulate de Direcția de Investigații Criminale. Ancheta indică faptul că, începând din anul 2020, un bărbat în vârstă de 55 de ani ar fi constituit, împreună cu alți membri ai familiei și cu alte persoane, un grup infracțional organizat care urmărea obținerea unor beneficii materiale prin exploatarea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
Conform anchetatorilor, sub aparența oferirii de servicii sociale, medicale și de îngrijire, gruparea ar fi indus în eroare donatori, aparținători și alte persoane interesate de astfel de servicii pentru a încasa donații, sponsorizări, contribuții financiare, pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil și ajutoare de înmormântare, precum și alte drepturi bănești cuvenite victimelor.
În perioada 2020 – iunie 2026, sute de persoane cu dizabilități psihice sau aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate ar fi fost recrutate, adăpostite și menținute într-o stare de dependență și aservire. Acestea proveneau din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și erau cazate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, unde li se promiteau servicii de îngrijire și asistență socială.
Anchetatorii susțin că persoanele vulnerabile nu beneficiau de condiții minime de trai și îngrijire. Tratamentul medicamentos necesar afecțiunilor de care sufereau ar fi fost administrat necorespunzător sau deloc, supravegherea medicală ar fi fost insuficientă, iar îngrijirea ar fi fost asigurată de personal fără calificarea necesară.
De asemenea, investigația a scos la iveală suspiciuni potrivit cărora unele dintre persoanele care au decedat în locațiile administrate de grupare ar fi fost înhumate pe un teren aflat în apropierea unui cimitir greco-catolic, iar ajutoarele de înmormântare ar fi fost încasate de membrii rețelei.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor și specialiștilor criminaliști din mai multe inspectorate județene, inclusiv Alba, Cluj, Mureș, Sibiu și Bihor, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție și ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.
Pentru protejarea persoanelor identificate în timpul intervenției, acțiunea este sprijinită de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, de medici legiști, personal medical, psihologi și specialiști în consilierea victimelor din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În teren a fost instalat inclusiv un spital mobil pentru evaluarea și acordarea asistenței medicale de urgență.
Autoritățile precizează că prioritatea intervenției este salvarea victimelor și relocarea acestora în centre specializate, unde să beneficieze de protecție, tratament și îngrijire adecvată. Cercetările continuă sub coordonarea DIICOT pentru stabilirea întregii activități infracționale și a responsabilității fiecărei persoane implicate.




